StiripesurseDiasporaSpitalele din Paris funcţionează în sistem de urgenţă pe fondul creşterii...

Spitalele din Paris funcţionează în sistem de urgenţă pe fondul creşterii cazurilor de COVID-19

Publicat:

Spitalele din regiunea Parisului funcţionau joi în sistem de urgenţă, concediile personalului fiind anulate iar operaţiile neesenţiale anulate, în condiţiile în care pacienţii cu coronavirus reprezintă aproape jumătate dintre toţi pacienţii din unităţile de terapie intensivă, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Autorităţile sanitare au raportat miercuri o creştere record a infectărilor cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, cu aproape 19.000 de cazuri suplimentare raportate, în timp ce numărul celor aflaţi la terapie intensivă la nivel naţional este de aproximativ 1.400, niveluri observate ultima dată la sfârşitul lunii mai.

Citește și : După ce a învins COVID-ul, cel mai populat oraş din Noua Zeelandă revine la normalitate

“Având în vedere presiunea asupra locurilor la terapie intensivă şi a paturilor de spital, am cerut instituţiilor medicale din regiune să îşi activeze planul de urgenţă pentru a mobiliza toate resursele şi anticipa situaţia din zilele următoare”, a declarat directorul serviciilor de sănătate din regiunea Parisului, Aurelien Rousseau, pe contul său de Twitter.

În urmă cu două zile, Rousseau a declarat că numărul pacienţilor cu COVID-19 de la terapie intensivă a crescut deja cu peste 40% şi le-a cerut cetăţenilor să reducă interacţiunile, deoarece aceasta este singura modalitate de a reduce infectările şi de a scădea presiunea asupra sistemului spitalicesc.


Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri că sunt necesare mai multe restricţii de mişcare pentru a limita creşterea numărului de cazuri de COVID-19, deşi a reiterat că o carantină generală nu este luată în calcul.

Postul de radio France Inter a informat joi că în Lyon, Lille, Grenoble şi Saint-Etienne va fi instituită alertă maximă de COVID-19, deschizând calea pentru noi restricţii cu scopul reducerii răspândirii coronavirsului în aceste oraşe.

Citește și : Medicul lui Trump spune TOT despre starea de sănătate a președintelui american

Parisul şi Marsilia sunt deja în alertă maximă ceea ce a condus la închiderea barurilor din capitală timp de două săptămâni iar restaurantele au fost nevoite să stabilească noi protocoale sanitare pentru a rămâne deschise.

Franţa se află pe locul nouă la nivel mondial în ceea ce priveşte numărul de decese legate de COVID-19 (32.445).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.