StiripesurseDiasporaThe Economist a desemnat Franţa "ţara anului" 2017 pentru alegerea lui...

The Economist a desemnat Franţa “ţara anului” 2017 pentru alegerea lui Emmanuel Macron

Publicat:

Celebrul săptămânal britanic The Economist, stindard al liberalismului, a desemnat Franţa “ţara anului” 2017 pentru alegerea lui Emmanuel Macron, estimând că noul preşedinte “a măturat fostul regim”, informează AFP.

“Franţa a depăşit aşteptările”, scrie revista într-un editorial publicat în ultimul său număr din acest an. El aminteşte că “tânărul fost bancher” a câştigat alegerile prezidenţiale şi descrie cum La Republique en Marche, formaţiune “plină de novici în politică”, a “răsturnat vechea gardă” în timpul legislativelor, conform agerpres .

“Mişcarea lansată de Macron a măturat fostul regim şi a spulberat-o pe ultranaţionalista Marine Le Pen, care, dacă ar fi câştigat, ar fi distrus Uniunea Europeană”, subliniază The Economist.

Citește și : Theresa May susţine Polonia în faţa criticilor Comisiei Europene

Alături de reformele propuse, printre care cea menită să “flexibilizeze o piaţă a muncii rigidă”, săptămânalul estimează că noul şef de stat a transformat dezbaterea politică naţională, “dând speranţă celor care gândesc că prăpastia stânga-dreapta este mai puţin importantă decât cea dintre deschidere şi închidere”.


Revista consideră că imaginea Franţei, care părea “de nereformat”, blocată “între scleroză şi xenofobie”, a fost schimbată.

The Economist a mai distins Bangladesh, pentru politica sa de primire a refugiaţilor rohingya, Argentina, pentru alegerea preşedintelui Mauricio Macri, şi Coreea de Sud, pentru o serie de reforme politice desfăşurate pe fondul ameninţărilor din partea Coreei de Nord vecine.

Distincţia este atribuită din 2013 unei ţări “care a cunoscut o schimbare remarcabilă în timpul ultimelor 12 luni sau care a făcut lumea mai bună”.

Cu toate acestea, The Economist recunoaşte că a făcut şi greşeli: în 2015, Myanmarul a fost distins pentru tranziţia sa “de la dictatură spre ‘ceva ce seamănă a democraţie'”. “Nu am prevăzut în ce măsură se va înrăutăţi tratamentul faţă de minoritatea rohingya”, a admis revista.

Citeşte şi:  Şase ţări din UE acceptă să primească migranţi salvaţi de ONG-ul spaniol Proactiva Open Arms

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.