StiripesurseDiasporaUE vrea să favorizeze testările în locul carantinei pentru călătorii din...

UE vrea să favorizeze testările în locul carantinei pentru călătorii din spațiul comunitar

Publicat:

Călătorii din întreaga Europă ar putea evita carantina conform intenţiei UE de a introduce un regim cuprinzător de testare a COVID-19, a anunţat luni publicaţia britanică The Telegraph, informează Reuters, potrivit agerpres.

Comisia Europeană doreşte ca testarea să fie alternativa preferată carantinei în cazul călătorilor şi a însărcinat experţi în sănătate să dezvolte protocoale în acest sens, informează articolul apărut în presa britanică.

Citește și: Un gigant farma OPREȘTE testarea unui vaccin anti-COVID

Planurile europene ar urma să prevadă de asemenea “recunoaşterea reciprocă” a testelor de COVID-19 de către statele membre, ceea ce ar permite oamenilor de afaceri care călătoresc sau turiştilor să reducă sau să evite respectarea unei perioade de carantină prin prezentarea unui certificat medical indicând un rezultat negativ al testului pentru COVID-19.

Este de aşteptat ca Marea Britanie să facă parte din această schemă până la părăsirea UE la sfârşitul anului, dar ar putea rămâne parte a acesteia şi după Brexit, scrie The Telegraph citând surse UE.


Citește și: Cehia impune noi restricții

Săptămâna trecută, statele membre ale UE au convenit asupra unui sistem comun de tip “semafor” pentru a se ghida cu privire la testarea pentru COVID-19 sau la aplicarea măsurilor de carantină în cazul turiştilor UE în perioada pandemiei. Obiectivul său vizează coordonarea acţiunii statelor membre, regimurile naţionale multiple din întreaga Europă producând confuzie în prezent, precum şi redarea posibilităţii de a circula liber cetăţenilor europeni.

Conform articolului, acest sistem comun de tip “semafor” ar urma să fie adoptat marţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.