StiripesurseȘtirile zileiDupă şapte luni, școlile din capitala Argentinei şi-au redeschis porţile

După şapte luni, școlile din capitala Argentinei şi-au redeschis porţile

Publicat:

Mai multe instituţii de învăţământ şi-au redeschis porţile marţi la Buenos Aires ca urmare a întoarcerii progresive a elevilor în şcolile din capitala Argentinei, după şapte luni de învăţământ la distanţă în contextul pandemiei de coronavirus, informează AFP, potrivit agerpres.

Într-o primă etapă, şcolile publice vor relua cursurile pentru elevii din clasele terminale, urmaţi săptămâna viitoare de elevii din ultimul an al şcolii primare, potrivit municipalităţii capitalei argentiniene.

Citește și : TOȚI norvegienii vor fi vaccinați GRATUIT împotriva coronavirusului

”Este o etapă foarte importantă pentru aceşti elevi înainte de a finaliza acest moment-cheie al vieţii lor educative”, a explicat viceprimarul Diego Santilli.

Pentru moment, cursurile se vor ţine în spaţii deschise, în curţile şcolilor, în grupuri nu mai mari de şase elevi.


Principalele sindicate din învăţământ au criticat această redeschidere: ”Atât timp cât pandemia continuă, iar virusul circulă, nu ne vom întoarce fizic la şcoală”, a avertizat sindicatul Ademys, care a convocat o grevă a profesorilor pentru zilele de marţi şi miercuri.

Prezenţa la cursuri a fost suspendată în Argentina pe 15 martie, la doar o săptămână după reîntoarcerea la şcoală a elevilor după finalul verii australe. După cinci zile, a fost decretată izolarea la domiciliu obligatorie pe plan naţional.

De atunci, învăţământul s-a desfăşurat la distanţă, online, agravând inegalităţile sociale.

În sectorul privat, în care sunt înmatriculaţi 50% dintre elevii din capitala argentiniană, decizia redeschiderii a fost lăsată la aprecierea directorilor şcolilor, cu condiţia respectării unui protocol sanitar.

Această revenire progresivă la şcoală intervine în contexul unei relaxări a restricţiilor legate de criza sanitară în regiunea metropolitană Buenos Aires (Amba), unde locuiesc aproape o treime dintre cei 44 de milioane de locuitori din această ţară sud-americană.

După ce a înregistrat timp de mai multe luni peste 90% dintre cazurile de COVID-19 din ţară, Buenos Aires a consemnat o diminuare lentă, cu o medie de 900 de cazuri zilnic.

Citește și : Bashar Al-Assad vorbește despre incendiile din Siria: ‘O catastrofă naţională’

În schimb însă, numeroase provincii, care au înregistrat puţine îmbolnăviri la începutul pandemiei, se confruntă în prezent cu o creştere exponenţială a noilor cazuri.

În total, pe plan naţional au fost înregistrate 903.7171 cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, din care 24.186 de decese, potrivit celor mai recente cifre oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

IGSU îndeamnă cetățenii să respecte regulile de siguranță la scăldat

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte regulile de siguranță pentru prevenirea înecurilor. Atenționarea este făcută în contextul temperaturilor ridicate...

UE schimbă strategia extinderii: Ucraina și Republica Moldova ar putea primi beneficii înainte de aderare

Comisia Europeană pregătește un nou mecanism prin care țările candidate la aderarea la Uniunea Europeană, inclusiv Republica Moldova și Ucraina, ar putea primi o...

Armistițiul se clatină: SUA bombardează din nou Iranul, după atacul asupra unei nave din Ormuz. Teheranul susține că a lovit baze americane

Statele Unite au lansat noi atacuri aeriene asupra unor obiective militare iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz, după ce Teheranul a atacat o navă comercială...

R.Moldova marchează 12 ani de la semnarea Acordului de Asociere cu UE

Republica Moldova marchează astăzi 12 ani de la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Documentul a consolidat baza relației cu UE, promovând asocierea politică,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.