StiripesurseȘtirile zileiO furtună tropicală face prăpăd în Asia. Cel puţin trei oameni...

O furtună tropicală face prăpăd în Asia. Cel puţin trei oameni au murit

Publicat:

Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar şase au fost date dispărute în inundaţiile şi alunecările de teren care au avut loc în sudul Filipinelor, regiune afectată de furtuna tropicală Tembin, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

Partea estică a insulei Mindanao, cea de-a doua insulă ca mărime din arhipelag, a fost răvăşită înainte de apariţia zorilor de rafale de vânt cu viteza de 125 de kilometri pe oră şi ploi torenţiale, a anunţat serviciul meteorologic filipinez.

Citeşte şi: O bombă artizanală A EXPLODAT în faţa unui tribunal din Atena

”Am evacuat forţat sute de persoane din anumite localităţi, însă din cauza inundaţiilor, salvatorii nu pot ajunge în alte zone”, a declarat pentru AFP Saripada Pacasum, un responsabil al protecţiei civile din provincia Lanao del Sur, una dintre cele mai grav afectate de furtună.

Filipine este lovit în fiecare an de aproximativ 20 de taifunuri şi furtuni, dar insula Mindanao este, de cele mai multe ori, ocolită.


Mai multe locuinţe au fost îngropate sub pământ în urma unei alunecări de teren din oraşul Tugaya, unde doi copii şi-au pierdut viaţa, iar cinci persoane sunt date dispărute, cel mai probabil prinse sub dărâmături, potrivit declaraţiilor lui Saripada Pacasum.

O altă alunecare de teren a dus cu sine patru case în oraşul Valencia, provocând moartea unei femei vârstnice, potrivit lui Junrey Vallejo, de la protecţia civilă locală.

Citeşte şi: Ungaria va bloca orice acţiune punitivă a UE împotriva Poloniei

Saripada Pacasum a precizat că, printre zonele lovite de inundaţii, se află şi oraşul Marawi, unde cartiere întregi au fost distruse ca urmare a conflictului, izbucnit în luna mai şi care a durat cinci luni, dintre combatanţii jihadişti ai Statului Islamic şi forţele de ordine filipineze.

Furtuna Tembin loveşte la mai puţin de o săptămână după furtuna tropicală Kai-Tak care a devastat centrul arhipelagului şi a făcut 54 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.