StiripesurseȘtirile zileiProducătorii dezbaterii Trump-Biden vor să evite 'circul' de data trecută: Microfoanele...

Producătorii dezbaterii Trump-Biden vor să evite ‘circul’ de data trecută: Microfoanele celor doi candidaţi vor fi tăiate!

Publicat:

Preşedinte american Donald Trump şi rivalul său democrat Joe Biden vor avea microfoanele întrerupte pe timpul alocat celuilalt candidat în dezbaterea finală de joi, pentru a se evita întreruperile şi haosul din prima lor întâlnire televizată, a anunţat comisia americană pentru dezbaterile prezidenţiale, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Fiecare dintre ei va avea la dispoziţie două minute pentru a răspunde întrebărilor moderatorului, timp în care microfonul celuilalt candidat va fi întrerupt.

Citeşte şi: Canada sare de 200.000 de cazuri cu coronavirus

După consumarea celor două minute, candidaţii vor putea relua dezbaterea, de data aceasta cu microfoanele deschise.

Comisia a precizat că doreşte ca rivalii să respecte timpul ce le este alocat, ‘ceea ce va face să progreseze dezbaterea publică în beneficiul spectatorilor’.


‘Preşedintele Trump este dornic să dezbată cu Joe Biden, oricare ar fi modificările de ultim moment decise de o comisie părtinitoare, într-o ultimă tentativă de a-i furniza un avantaj candidatului său favorit’, a reacţionat directorul de campanie al lui Trump, Bill Stepien, într-un comunicat.

Potrivit lui Stepien, preşedintele Trump intenţionează să vorbească despre afacerile lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, aşa cum o face deja constant.

‘Dacă media nu îi pun aceste întrebări lui Joe Biden, preşedintele o va face şi nu va exista portiţă de scăpare pentru Biden’, a spus Stepien.

La prima dezbatere de la 29 septembrie, Trump l-a întrerupt de 71 de ori pe rivalul său democrat şi a fost întrerupt de acesta de doar 22 de ori, conform site-ului de informaţii Axios.

Citeşte şi: Irlanda impune cele mai dure restricţii din toată Europa

Cei doi urmau să aibă o a doua dezbatere joia trecută, dar comisia a impus un format virtual după ce Trump a fost confirmat cu coronavirus. Preşedintele a respins formatul, aşa încât candidaţii au avut fiecare propria dezbatere, transmisă de canalele de televiziune, doar cu moderator şi public.

Dezbaterea de joi de la Nashville, statul Tennessee, va fi moderată de Kristen Welker, un corespondent respectat al NBC News la Casa Albă, şi va fi ultima înaintea scrutinului de la 3 noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.