StiripesurseȘtirile zileiTalibanii au ucis 34 de membri ai forţelor de securitate afgane

Talibanii au ucis 34 de membri ai forţelor de securitate afgane

Publicat:

Cel puţin 34 de membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi în atacuri ale talibanilor în provincia Takhar din nordul ţării, transmit miercuri dpa şi AFP, citând surse oficiale, potrivit agerpres.

Printre cei ucişi se află şi adjunctul şefului poliţiei din provincie.

Citeşte şi: România devina miza alegerilor din SUA! Joe Biden va avea ‘de dat o mulţime de explicaţii’

Alţi opt membri ai forţelor de securitate au fost răniţi în acest incident, care a avut loc în cursul nopţii în districtul Baharak, într-o provincie puternic disputată între talibani şi trupele guvernamentale.

Potrivit unor politicieni locali, bilanţul celor ucişi ar ajunge la 42.


Insurgenţii au lansat atacul în timp ce forţele de securitate dormeau în câteva clădiri dintr-un sat din Baharak, spun oficiali.

În provincia Takhar, 11 din cele 16 districte sunt controlate în mare parte de talibani de mai mulţi ani.

Se crede că atacul din Takhar este parte a unei a doua ofensive majore a talibanilor în mai puţin de o lună, după campania insurgenţilor în provincia sudică Helmand.

Citeşte şi: Pandemia grăbeşte transferul muncii de la oameni la roboţi

În cursul acestei luni, mii de familii s-au refugiat din cauza conflictului sângeros din Helmand.

Creşterea violenţelor survine în pofida negocierilor de pace în desfăşurare la Doha, în Qatar, între reprezentanţii regimului de la Kabul şi talibani.

Insurgenţii au refuzat până acum să accepte o încetare a focului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.