StiripesurseȘtirile zileiTrump va vota anticipat sâmbătă în Florida

Trump va vota anticipat sâmbătă în Florida

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, va vota anticipat, sâmbătă, în Florida, a anunţat joi Casa Albă, notează AFP, potrivit agerpres.

“Preşedintele Trump a prevăzut să voteze anticipat sâmbătă, la West Palm Beach”, a făcut cunoscut purtătorul său de cuvânt, Judd Deere.

Citește și : Svetlana Tihanovskaia primeşte cu braţele deschise Premiul Saharov: ‘este o recompensă pentru poporul belarus’

Donald Trump urmează să ajungă vineri în Florida unde va participa la mai multe mitinguri de campanie.

Alegerile în care se înfruntă Donald Trump şi Joe Biden vor avea loc la 3 noiembrie, dar americanii au posibilitatea de a vota anticipat în numeroase state.


În special din cauza pandemiei de coronavirus şi temerilor de contaminare în ziua scrutinului, cifrele au explodat în acest an. Peste 45 de milioane de americani au votat deja prin corespondenţă sau în persoană, cu peste 30% faţă de participarea totală din 2016, potrivit organizaţiei independente Elections Project.

Preşedintele american a anunţat la sfârşitul lui 2019 că abandonează New Yorkul şi face din Palm Beach noua sa reşedinţă principală şi, prin urmare, fiscală.

Citește și : SUA condamnă recurgerea excesivă la forţă de către militari în Nigeria

Newyorkez întreaga sa viaţă, Donald Trump a fost crescut în cartierul Queens, iar mai târziu s-a mutat în Manhattan.

“Iubesc New Yorkul şi pe oamenii minunaţi din New York, dar, în pofida faptului că plătesc milioane de dolari în oraş, în taxe locale şi pentru stat în fiecare an, am fost tratat foarte prost de liderii politici atât ai oraşului, cât şi ai statului”, a explicat el, referindu-se la New York.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ghenadie Pîrlii a picat evaluarea externă şi a fost eliberat din funcţie

Consiliul Superior al Procurorilor a decis eliberarea din funcție a procurorului Ghenadie Pîrlii, după ce acesta nu a promovat evaluarea externă pe criteriul integrității...

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.