StiripesurseDiasporaUE salută armistiţiul din Libia. Erdogan, sceptic privind încetarea confruntărilor militare

UE salută armistiţiul din Libia. Erdogan, sceptic privind încetarea confruntărilor militare

Publicat:

Uniunea Europeană a salutat, vineri, armistiţiul semnat de părţile beligerante din Libia, însă preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se declară sceptic în privinţa încetării confruntărilor militare, potrivit mediafax.

Guvernul de Uniune Naţională din Libia (GNA), recunoscut de ONU şi având sediul la Tripoli, a semnat vineri un acord de încetare a confruntărilor cu grupul insurgent Armata Naţională Libiană, condus de mareşalul Khalifa Haftar. Documentul armistiţiului a fost semnat la sediul ONU din Geneva..

Citește și : Un italian bănuit de 160 de violuri în Germania a fost arestat de trupele speciale în Franţa

“O veste bună pentru libieni. Negocierile comitetului militar comun 5+5 desfăşurate la sediul ONU din Geneva au culminat cu un acord istoric de încetare permanentă a confruntărilor în Libia”, anunţă Naţiunile Unite.

“Acordul este o veste foarte, foarte bună”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al lui Josep Borrell, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, conform site-ului T-online.de.


Citește și : Restricţii dure în UK! În Scoţia se vorbeşte deja despre un ‘Crăciun online’

Libia este într-o situaţie de anarhie din anul 2011, când a fost înlăturat regimul Muammar Kadhafi. Confruntările militare s-au intensificat din 2014, soldându-se cu mii de morţi.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care oferă susţinere militară Guvernului de Uniune Naţională din Libia în confruntările cu insurgenţii conduşi de mareşalul Khalifa Haftar, susţinuţi de Rusia, Emiratele Arabe Unite şi Egipt, s-a declarat sceptic privind armistiţiul. “Este un armistiţiu precum cel dintre Armenia şi Azerbaidjan. Au respectat armenii cuvântul dat? Nu. Sperăm că soarta acestui acord nu va fi similară şi că încetarea focului se va menţine”, a afirmat Erdogan, conform cotidianului Le Figaro. Turcia oferă susţinere şi Azerbaidanului în conflictul cu Armenia pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.