StiripesurseȘtirile zileiEtiopia denunţă 'ameninţări belicoase' după o declaraţie controversată a lui Trump

Etiopia denunţă ‘ameninţări belicoase’ după o declaraţie controversată a lui Trump

Publicat:

Etiopia a anunţat sămbătă că nu va ceda “niciunei agresiuni de niciun fel” după afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump potrivit cărora Egiptul ar putea să distrugă megabarajul etiopian de pe Nil, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Biroul premierului Abiy Ahmed a apărat într-un comunicat barajul Marii Renaşteri, care ar urma să devină cel mai mare din Africa, declarând că munceşte de mult la rezolvarea problemelor legate de acest proiect împreună cu Sudanul şi Egiptul, aflate în aval.

Citește și : Remdesivir a devenit primul şi singurul tratament pentru Covid-19 aprobat oficial în SUA

“Cu toate acestea, ameninţările belicoase menite să facă Etiopia să sucombe în faţa unor unor condiţii abuzive abundă în continuare. Aceste ameninţări şi afronturi la adresa suveranităţii etiopiene sunt prost avizate, neproductive, încălcând clar legile internaţionale”, menţionează acest comunicat.

“Etiopia nu va ceda niciunei agresiuni de niciun fel”, a adăugat el.


Biroul premierului Abiy Ahmed nu îl menţionează direct pe Donald Trump, dar publică acest comunicat a doua zi după o declaraţie a preşedintelui american de susţinere a Egiptului.

“Este o situaţie foarte periculoasă, pentru că Egiptul nu va fi în măsură să trăiască în acest mod”, le-a declarat vineri jurnaliştilor Donald Trump, după anunţul privind normalizarea relaţiilor diplomatice între Israel şi Sudan.

“Ei (egiptenii) vor sfârşi prin a arunca barajul în aer. O spun sus şi tare: vor arunca în aer acest baraj. Trebuie să facă ceva”, a spus preşedintele american.

Egiptul, care depinde de apele Nilului pentru circa 97% din irigaţiile şi apa sa potabilă, consideră barajul o ameninţare “existenţială”.

La rândul său, Etiopia în percepe ca pe o condiţie esenţială pentru electrificarea şi dezvoltarea sa.

Citește și : Preşedintele polonez Andrzej Duda, testat pozitiv la noul coronavirus

Tentativa Washingtonului de a face oficiul de mediator în acest dosar a eşuat în acest an după ce Etiopia l-a acuzat pe Trump, apropiat de preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, că favorizează Egiptului.

Negocierile între Etiopia, Egipt şi Sudan se desfăşoară acum sub medierea Uniunii Africane.

SUA au anunţat la începutul lui septembrie suspendarea unei părţi din ajutorul lor financiar către Etiopia după ce aceasta a decis unilateral să construiască barajul în pofida “absenţei progresului” în negocierile cu Egipt şi Sudan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.