StiripesurseDiasporaUn afgan în ţinută tradiţională înarmat cu un cuţit, reţinut la...

Un afgan în ţinută tradiţională înarmat cu un cuţit, reţinut la Lyon

Publicat:

Un afgan în ţinută tradiţională, înarmat cu un cuţit şi considerat ameninţător, a fost reţinut joi în oraşul francez Lyon, relatează AFP, citând o sursă apropiată de dosar, scrie agerpres.

Bărbatul urma să treacă la acţiune, a declarat aceeaşi sursă pentru France Presse, calificând incidentul drept “grav”. Acesta a survenit la câteva ore după atacul cu cuţitul care s-a soldat cu trei morţi joi dimineaţă, într-o biserică din Nisa.

Citește și : Egalitatea de gen mai are mult de aşteptat în Europa

Potrivit dailystar.co.uk, care citează presa locală, bărbatul a fost arestat pe strada Victor-Hugo. El a fost zărit într-o staţie de tramvai având asupra lui un cuţit cu lama de 30 de cm şi ar fi încercat să se urce într-un tramvai.

Bărbatul a fost arestat şi a fost declanşată o anchetă.


“Un bărbat înarmat cu un cuţit lung tocmai a fost arestat de poliţia naţională. Mulţumesc poliţiei pentru intervenţia ei eficientă care a făcut posibilă evitarea unei noi tragedii”, a postat pe Twitter primarul celui de-al doilea arondisment din Lyon, Pierre Oliver.

Citește și : Au început JIHADUL? Atac cu cuţitul la Consulatu Franţei din Jeddah; Un bărbat înarmat a fost împuşcat la Avignon!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.