StiripesurseDiasporaItalia are la dispoziţie doar două zile pentru a aproba o...

Italia are la dispoziţie doar două zile pentru a aproba o nouă înăsprire a restricţiilor (ministru)

Publicat:

Ministrul italian al sănătăţii a declarat duminica aceasta că noile date privind contaminările cu noul tip de coronavirus sunt “îngrozitoare” şi să Italia are la dispoziţie doar două zile pentru a aproba restricţii mai severe menite să oprească răspândirea virusului, informează Reuters, potrivit agerpres

Duminică, Italia a înregistrat aproape 32.000 de noi contaminări, cel mai mare număr zilnic de la declanşarea pandemiei, şi circa 300 de noi decese cauzate de COVID-19. În total, numărul de persoane care au murit de COVID-19 în Italia a ajuns la 38.618.

Citește și : Macron: Musulmanii pot fi ‘şocaţi’ de caricaturile cu profetul Mohamed, dar că ele nu justifică violenţa

“Avem 48 de ore pentru a încerca să aprobăm o nouă înăsprire a restricţiilor, este vorba de prea mulţi oameni” victime ale noului coronavirus, a spus ministrul Roberto Speranza, citat de Corriere della Sera.

Un nou lockdown pare a fi singura opţiune pentru a reduce numărul de contaminări şi decese, a spus ministrul, însă există încă îndoieli în legătură cu modul în care ar trebui gestionate şcolile şi îmbunătăţite condiţiile din transportul public.


Săptămâna trecută, guvernul italian condus de premierul Giuseppe Conte a impus restricţii în domeniul afacerilor, ordonând ca restaurantele şi barurile să nu mai primească clienţi după orele 18:00 şi închiderea totală a sălilor de fitness, de cinema şi a teatrelor, în încercarea de a stăvili această resurgenţă accelerată a coronavirusului.

Numeroase oraşe şi regiuni, inclusiv Lombardia, cea mai afectată de pandemie, au interzis de asemenea circulaţia locală pe timpul nopţii.

Citește și : Ciocniri între manifestanţi împotriva restricţiilor şi poliţie în Spania şi Italia

Premierul Conte a spus în repetate rânduri că vrea să evite o nouă carantină la nivel naţional, care ar afecta şi mai mult economia deja fragilă a Italiei, însă noile restricţii impuse de curând par a fi insuficiente pentru a opri răspândirea virusului.

Duminică, guvernul central s-a întâlnit cu reprezentanţi ai guvernelor regionale şi partidelor de opoziţie. Un decret ce ar putea limita călătoriile între regiuni, impune carantine locale, în zone cu rată mare de contaminare, şi extinde şcoala de acasă este aşteptat să fie anunţat încă de luni dimineaţa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.