StiripesurseExterneȘcolile din Franța au fost REDESCHISE

Școlile din Franța au fost REDESCHISE

Publicat:

Douăsprezece milioane de elevi s-au întors la şcoală luni în Franţa pentru prima dată după decapitarea de către un islamist radical a profesorului Samuel Paty, care le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed în timpul unui curs despre libertatea de expresie, relatează Reuters, potrivit agerpres.

În şcoli a fost ţinut un minut de reculegere în memoria lui Paty la ora 11:00, iar profesorii le-au reamintit elevilor drepturile şi obligaţiile lor într-o “democraţie liberă”.

Citeşte şi: Autorităţile din Peru au redeschis Machu Picchu

Samuel Paty a fost ucis într-o suburbie a Parisului, în ajunul unei vacanţe de două săptămâni, incident descris de preşedintele Emmanuel Macron drept un atac asupra valorilor franceze şi asupra Republicii.

Franţa se află sub cel mai înalt nivel de securitate după uciderea lui Paty şi după alte atacuri care au urmat, inclusiv asupra unei biserici din Nisa şi împotriva unui preot ortodox grec la Lyon, mii de militari fiind desfăşuraţi pentru a proteja lăcaşurile de cult şi şcolile.


Premierul Jean Castex şi ministrul educaţiei îşi vor aduce omagiile alături de personalul de la colegiul Le Bois d’Aulne unde a predat Paty. Acest liceu îşi va deschide porţile pentru elevi marţi.

Citeşte şi: Procesul Charlie Hebdo a fost SUSPENDAT! Mai mulţi inculpaţi sunt infectaţi cu COVID!

Profesorii din toată Franţa vor citi, de asemenea, o scrisoare adresată de Jean Jaures dascălilor, în care figura politică a secolului al XIX-lea prezenta rolul acestora în educaţia tinerilor cetăţeni.

“Vor fi cetăţeni şi trebuie să ştie ce este o democraţie liberă, ce drepturi le conferă, ce datorii le impune suveranitatea naţiunii”, a scris Jean Jaures.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.