StiripesurseDiasporaNeonaziştii germani pregăteau atacuri sângeroase împotriva musulmanilor

Neonaziştii germani pregăteau atacuri sângeroase împotriva musulmanilor

Publicat:

Parchetul General al Germaniei a pus sub acuzare 12 presupuşi extremişti de dreapta, suspectaţi că puneau la cale atentate împotriva unor responsabili politici, refugiaţi şi musulmani pe teritoriul german, potrivit unor surse judiciare, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Cele 12 persoane sunt acuzate că au participat la o “organizaţie teroristă” sau că au susţinut-o, precum şi de “încălcarea legislaţiei asupra armelor”, au precizat sursele, confirmând astfel o informaţie a postului de televiziune regional SWR.

Vezi şi: Un bărbat a fost ARESTAT după ce a intrat cu maşina într-o secţie de poliţie din Londra (VIDEO)

Data procesului ar urma să fie fixată de Tribunalul din Stuttgart.

Grupusculul, creat în septembrie 2019, a fost destructurat în februarie, iar membrii lui au fost încarceraţi în cadrul unei ample anchete antiteroriste, marcată de o serie de percheziţii pe întreg teritoriul Germaniei. Unul dintre ei s-a sinucis între timp în închisoare, potrivit mass-media.


Obiectivul grupului era de a comite atentate împotriva unor personalităţi politice, solicitanţi de azil şi musulmani, pentru a provoca nişte “condiţii similare unui război civil” în Germania, a anunţat Parchetul la acea dată.

Membrii grupului, toţi cetăţeni germani, s-au adunat de mai multe ori pentru a discuta despre planurile lor şi comunicau regulat pe grupuri de mesagerie.

Potrivit unor cercetări demarate de publicaţia Bild şi săptămânalul Der Spiegel, grupusculul viza mai ales locuri de cult musulmane în timpul rugăciunilor, după modelul atentatului de la Christchurch, în Noua Zeelandă, soldat cu moartea a 51 de persoane în două moschei, anul trecut. Ei intenţionau să utilizeze în special arme semiautomate.

Anchetatorii au aflat despre proiectul lor datorită unui informator infiltrat în grup.

În timpul percheziţiilor, ei au găsit cuţite, arbalete, grenade, dar şi o armă de vânătoare şi un pistol.

Citeşte şi: Preşedintele Ucrainei, INTERNAT în spital cu coronavirus

Autorităţile germane sunt îngrijorate de ascensiunea terorismului, mai ales de extremă dreapta, după uciderea unui parlamentar german pro-migranţi, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului federal Angela Merkel, în iunie 2019.

În luna octombrie a aceluiaşi an, un neonazist a încercat să comită un atentat într-o sinagogă din Halle. Pentru că nu a reuşit să pătrundă în sinagogă, el a ucis o femeie ce trecea pe lângă şi un client al unui restaurant de kebab.

Ministrul afacerilor interne al Germaniei, Horst Seehofer, a anunţat ulterior înfiinţarea a circa 600 de noi posturi de poliţişti care să lupte împotriva “ameninţării crescânde” a terorismului de extremă dreapta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.