StiripesurseExterneUn ministru important din Letonia îşi dă DEMISIA din cauza unui...

Un ministru important din Letonia îşi dă DEMISIA din cauza unui permis de parcare

Publicat:

Ministrul mediului şi dezvoltării regionale al Letoniei, Juris Puce, a demisionat în urma unui scandal legat de un permis de parcare, informează vineri dpa, potrivit agerpres.

Politicianul, de la Partidul Pentru Dezvoltarea Letoniei, a demisionat din funcţie joi. “Îmi recunosc greşeala şi îmi asum responsabilitatea pentru ea”, a declarat Juris Puce, 40 de ani.

Citeşte şi: Americanii NU mai au voie să investească în companii militare chineze

Anterior, Puce a fost acuzat de un fost coleg de partid din cadrul consiliului municipal al capitalei Riga că foloseşte un permis de parcare de la consiliu fără să aibă acest drept. Ministrul a fost acuzat că i-a cerut consiliului municipal să-i emită un permis de parcare cu acces gratuit în toate zonele din oraş.

Iniţial, Puce a negat acuzaţiile formulate în urmă cu două zile, susţinând că schimbul de SMS-uri pe care l-a avut cu consiliul municipal despre permisul de parcare a fost pur şi simplu o glumă. Însă apoi el a recunoscut că “i-a înşelat pe colegii săi şi societatea letonă”.


Citeşte şi: NU există ‘nicio dovadă’ de buletine de vot pierdute sau modificate în alegerile din SUA

Premierul leton Krisjanis Karins i-a acceptat demisia. “Guvernul trebuie să fie un exemplu pentru societate în ceea ce priveşte respectarea legii şi transparenţa”, a notat Karins pe Twitter.

Înainte de aceasta, Krisjanis Karins i-a cerut autorităţii anticorupţie a Letoniei, KNAB, să ancheteze cazul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.