StiripesurseȘtirile zileiMogulul presei algeriene a fost CONDAMNAT la ani grei de temniţă

Mogulul presei algeriene a fost CONDAMNAT la ani grei de temniţă

Publicat:

Jurnalistul şi PDG al primului trust media privat algerian Ennahar, Anis Rahmani, a fost condamnat duminică la cinci ani de închisoare, potrivit Ennahar, o pedeapsă de o severitate fără precedent faţă de un patron de presă în Algeria, scrie AFP, conform news.ro.

“Cinci ani de închisoare pentru Anis Rahmani în cazul colonelului Ismail”, a scris trustul Ennahar într-un mesaj pe Twitter.

Citeşte şi: China îşi consolidează poziţia globală prin semnarea celui mai amplu acord de liber-schimb din lume

Patronul Ennahar, apropiat anturajului fostului preşedinte Abdelaziz Bouteflika, era urmărit pentru că a înregistrat şi difuzat o convorbire telefonică pe care a avut-o cu un ofiţer superior al armatei.

Pe numele său adevărat Mohamed Mokaddem, Anis Rahmani, un jurnalist în vârstă de 49 de ani, a fost acuzat de “ultraj faţă de un ofiţer aflat în exercitarea atribuţiilor sale”, “defăimare a armatei” şi “atentat la viaţa privată înregistrând o convorbire fără acord”, potrivit site-ului online Ennahar al cărui proprietar este.


Citeşte şi: Maia Sandu: Astăzi noi decidem cum va păşi R.Moldova în următorul deceniu

În detenţie din februarie, el a plătit şi o amendă de 100.000 de dinari (aproape 700 de euro) în acest caz.

Pe 15 octombrie, Rahmani a fost condamnat la şase luni de închisoare pentru defăimare într-un alt caz în care a fost implicat directorul revistei Echourouk El-Arabi, Yassine Fodil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.