StiripesurseDiasporaFranţa recâştigă controlul asupra epidemiei, dar nu iese din LOCKDOWN

Franţa recâştigă controlul asupra epidemiei, dar nu iese din LOCKDOWN

Publicat:

Ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran (foto), a afirmat marţi că ţara recâştigă controlul asupra epidemiei, însă nu este pregătită să relaxeze al doilea lockdown naţional,transmite Reuters, potrivit agerpres.

După ce interdicţiile de deplasare pe timp de noapte aplicate în marile oraşe la mijlocul lunii octombrie nu au dat rezultatele aşteptate de guvern, acesta a impus un lockdown de o lună pe 30 octombrie, chiar dacă mai puţin strict decât cel din perioada 17 martie-11 mai.

Citeşte şi: Bulgaria BLOCHEAZĂ aderarea la UE a Macedoniei de Nord

‘Dacă renunţăm la eforturile noastre prea devreme, dacă ne conformăm mai puţin lockdown-ului, am putea fi supuşi unui nou val epidemic care ar putea distruge toată munca grea a poporului francez de câteva săptămâni’, a spus Veran marţi la BFM TV.

După ce a atins un vârf de 86.852 de cazuri noi la 7 noiembrie, rata de infectare a scăzut accentuat, ajungând luni la 9.406.


Cu toate acestea, numărul persoanelor spitalizate cu COVID-19 a atins un maxim istoric de 33.497, chiar dacă media săptămânală de noi internări, în prezent la 339, a scăzut constant de la începutul lunii, când depăşea 1.000.

Aceste tendinţe pozitive, recunoscute de Veran luni, au dus la lansarea unor apeluri de începere a relaxării măsurilor de lockdown cât mai curând posibil.

Proprietarii de magazine, care se luptă cu concurenţa gigantului online Amazon, ce îşi continuă operaţiunile şi în lockdown, vor să li se permită să redeschidă în weekend-ul 27-29 noiembrie pentru reducerile de ‘Black Friday’.

Citeşte şi: Germania şi Franţa vor un New Deal european cu SUA

Ministrul sănătăţii a respins însă ideea. ‘Situaţia se prezintă mai bine, dar este de importanţă capitală să nu schimbăm cursul. Vreau să fim eficienţi pe termen lung’, a insistat el.

Cu aproape 2 milioane de cazuri totale, Franţa se află pe locul patru în lume în privinţa numărului de infectări, după SUA, India şi Brazilia. Bilanţul deceselor, 45.054, este cel de-al şaptea la nivel mondial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.