StiripesurseȘtirile zileiOMS recomandă americanilor să stea acasă şi să-şi limiteze sezonul sărbătorilor

OMS recomandă americanilor să stea acasă şi să-şi limiteze sezonul sărbătorilor

Publicat:

Filiala regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru cele două Americi le-a recomandat locuitorilor de pe aceste continente să îşi amâne sau să îşi reducă participarea la reuniunile în masă pe durata apropiatului sezon al sărbătorilor de iarnă, întrucât numărul infectărilor cu noul coronavirus a început din nou să crească în această parte a lumii, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Nu este timpul pentru a găzdui niciun fel de reuniuni ample… în timpul unei pandemii, nu există un sezon al sărbătorilor lipsit de riscuri”, a declarat Jarbas Barbosa, directorul-adjunct al Organizaţiei Panamericane a Sănătăţii (PAHO).

Citește și : Xi Jinping îl felicită pe Joe Biden pentru victoria în alegerile din SUA

Slujbele religioase ar trebui să aibă loc în exterior atunci când acest lucru este posibil sau să fie limitate în ceea ce priveşte numărul de participanţi, a adăugat oficialul american.

Deoarece orice adunare publică, orice deplasare la cumpărături şi chiar orice călătorie aduce cu sine o creştere a riscului de răspândire a virusului, cea mai sigură opţiune pentru americani este aceea de a rămâne acasă, a mai spus Jarbas Barbosa.


PAHO nu le recomandă americanilor să se bazeze pe testele de laborator pentru a călători, întrucât acestea nu garantează călătorii sigure şi nici nu elimină riscul de a contracta virusul de la călători infectaţi.

Ţările din cele două Americi au raportat peste 1,5 milioane de cazuri de COVID-19 în ultimele şapte zile, această cifră fiind cea mai mare de la declanşarea pandemiei, au transmis miercuri reprezentanţii organizaţiei menţionate.

Citește și : Austria începe din 4 decembrie campania de testare pentru COVID-19 a populaţiei

Creşterea rapidă a numărului de infectări a continuat în Statele Unite, iar fenomenul s-a accelerat în mai multe ţări de pe continentele americane.

În Canada, numărul infecţiilor a crescut în special în rândul persoanelor vârstnice şi în interiorul comunităţilor indigene, a precizat Jarbas Barbosa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.