StiripesurseȘtirile zileiDeputaţii libieni s-au angajat să 'pună capăt diviziunilor'

Deputaţii libieni s-au angajat să ‘pună capăt diviziunilor’

Publicat:

Peste 120 de membri libieni ai Camerei Reprezentanţilor s-au angajat sâmbătă, în Maroc, să “pună capăt diviziunilor” ce afectează Libia, începând prin convocarea parlamentului ales “imediat după întoarcerea lor în Libia”, potrivit unei declaraţii finale, transmite AFP, scrie agerpres.   

Camera Reprezentanţilor nu s-a mai reunit de doi ani, Libia fiind cufundată în haos de la căderea regimului Gaddafi în 2011.

Citește și : Negociatorii UE şi Regatului Unit pentru Brexit au reluat discuţiile în persoană

Două autorităţi concurează pentru putere în Libia: Guvernul de Uniune Naţională de la Tripoli, recunoscut de ONU şi o tabără politică militară în estul ţării, condusă de mareşalul Khalifa Haftar, sprijinită de o parte a parlamentului ales, acesta fiind la rândul său profund divizat.

Un acord permanent de încetare a focului a fost semnat la sfârşitul lunii octombrie între cele două părţi.


După cinci zile de consultări la Tanger, nordul Marocului, 123 de deputaţi ai Camerei Reprezentanţilor (dintr-un total de aproximativ 180 de membri) s-au angajat să pună capăt “discursurilor de ură” şi “diviziunilor” care subminează “toate instituţiile” libiene.

Aleşii libieni se angajează să organizeze “alegeri legislative şi să finalizeze faza de tranziţie cât mai repede posibil”.

O sesiune ce îi va reuni pe toţi membrii Camerei Reprezentanţilor urmează să fie organizată la întoarcerea lor în Libia. Întâlnirea va avea loc la Ghadames (sud-vestul ţării), în apropierea graniţei cu Algeria şi Tunisia. Acest oraş este considerat a fi ferit de influenţa cercurilor de putere ale celor două provincii istorice, Tripolitania în vest şi Cirenaica în est.

“A avea 123 de deputaţi la aceeaşi masă este în sine un succes”, a salutat evenimentul ministrul marocan al afacerilor externe, Nasser Bourita.

Citeşte şi:  Cisiordania: Zeci de răniţi în confruntări între forţe de ordine şi locuitori ai unui sat înainte să fie demolat de Israel

“Libia are nevoie de o Cameră a Reprezentanţilor care să îşi îndeplinească rolul (…) Următoarea întâlnire din Libia va avea un impact mare asupra dialogului politic”, a mai declarat şeful diplomaţiei marocane.

Citește și : Zeci de arestări în timpul unui protest împotriva restricţiilor la Londra

Discuţiile dintre deputaţi au loc într-un moment în care se înmulţesc medierile pentru a scoate din impas ţara cu cele mai bogate rezerve de petrol din Africa.

La jumătatea lunii noiembrie, un Forum de dialog politic organizat la Tunis sub egida ONU a făcut posibilă încheierea unui acord privind organizarea de alegeri pe 24 decembrie 2021, dar nu şi în privinţa identităţii viitorilor lideri ai tranziţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Popșoi a discutat la Strasbourg cu Secretarul General al Consiliului Europei

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei (CoE), Alain Berset.Citește și: Avertizarea Cod GALBEN de...

A urcat beat pe bicicletă și a ajuns la spital cu fractură. După toate riscă și amendat

Un biciclist de 40 de ani a ajuns la spital cu o fractură închisă la braț, după ce a pierdut controlul asupra ghidonului, și-a...

Parlamentul va găzdui reuniunile comisiilor permanente și ale Biroului Adunării Parlamentare Euronest

Parlamentul Republicii Moldova va găzdui reuniunile comisiilor permanente și ale Biroului Adunării Parlamentare Euronest. Delegațiile se vor afla la Chișinău în perioada 21–22 aprilie...

Marta Kos, în Parlamentul European: „Uitați-vă la Ucraina. Uitați-vă la Moldova…”

În ciuda presiunii din partea Rusiei și a efectelor agresiunii împotriva Ucrainei, Republica Moldova realizează reforme de calitate.Citește și: Avertizarea Cod GALBEN de îngheț...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.