StiripesurseDiasporaKremlinul respinge apelurile preşedintei Maia Sandu de retragere a trupelor ruse...

Kremlinul respinge apelurile preşedintei Maia Sandu de retragere a trupelor ruse din regiunea separatistă transnistreană

Publicat:

Kremlinul a respins luni apelurile preşedintei alese a Republicii Moldova, Maia Sandu, de retragere a trupelor ruse din regiunea separatistă transnistreană, susţinând că aceasta ar avea consecinţe destabilizatoare serioase, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit Radio Chişinău, Maia Sandu a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Chişinău, că nu există niciun acord semnat de Republica Moldova prin care să fie permisă staţionarea grupului operativ al forţelor ruse în regiunea transnistreană, precum şi a muniţiei militare.

Citește și : Insula Fraser, aflată în patrimoniul UNESCO, pârjolită de incendiile de vegetaţie

Preşedintele ales a precizat ca poziţia oficială a Chişinăului este şi va fi în continuare că aceste trupe şi muniţia militare trebuie să fie retrase de pe teritoriul Republicii Moldova.

Cu referire la statutul pacificatorilor ruşi, Maia Sandu a reiterat poziţia exprimată şi anterior de Chişinău potrivit căreia misiunea de pacificare trebuie să fie transformată în una civilă, sub mandatul OSCE.


Conform Radio Chişinău, Maia Sandu a mai spus ca este necesară continuarea dialogului pentru reglementarea conflictului, dar s-a declarat împotriva ‘întâlnirilor de dragul întâlnirilor’.

Citește și : Stoltenberg îl cheamă pe Joe Biden la următorul summit NATO

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Rusia se aşteaptă de la autorităţile de la Chişinău să rămână constructive. ‘Rusia îndeplineşte o funcţie foarte importantă (…) Şi, desigur, o modificare de statu-quo, care se bazează pe spiritul şi litera dreptului internaţional, ar putea conduce la o destabilizare serioasă’, le-a declarat Peskov reporterilor la Moscova, citat de Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.