StiripesurseȘtirile zileiSute de indonezieni au fost evacuaţi după erupţia unui vulcan

Sute de indonezieni au fost evacuaţi după erupţia unui vulcan

Publicat:

Peste 550 de persoane au fost nevoite să evacueze marţi dimineaţă satul în care locuiau după ce un vulcan din provincia indoneziană East Java a expulzat gaze fierbinţi care s-au răspândit pe versanţii acestuia, a anunţat agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor, informează DPA, potrivit agerpres.

Nivelul de alertă pentru vulcanul Semeru din districtul Lumajang a fost menţinut la prima categorie de intensitate peste valorile normale, în pofida erupţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Raditya Jati.

Citește și : Insula Fraser, aflată în patrimoniul UNESCO, pârjolită de incendiile de vegetaţie

Nu au fost raportate victime, dar sătenii care şi-au părăsit în grabă locuinţele au nevoie nevoie urgentă de hrană şi măşti, a spus el.

“Se află în pregătire o bucătărie publică, iar autorităţile sanitare distribuie măşti cu ajutorul soldaţilor şi poliţiei”, a precizat purtătorul de cuvânt.


Semeru este al doilea vulcan indonezian care s-a trezit la viaţă în ultimele zile.

Duminică, autorităţile au ridicat nivelul de alertă pentru vulcanul Lewatolo de pe insula Lembata până la a doua categorie de intensitate după o serie de erupţii, potrivit autorităţilor.

Citeşte şi: Ungaria şi Polonia rămân neclintite în faţa bugetului european

Erupţiile vulcanului Lewatolo au determinat operaţiuni de evacuare care au vizat aproape 3.000 de persoane şi închiderea aeroportului de pe insula Lembata.

Indonezia se află în aşa-numitul “Cerc de Foc al Pacificului”, o regiune cunoscută pentru activităţile sale seismice, şi are pe teritoriul său aproximativ 128 de vulcani activi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.