StiripesurseDiasporaZeci de moschei din Franţa au fost luate 'la puricat'

Zeci de moschei din Franţa au fost luate ‘la puricat’

Publicat:

Ministrul de interne Gerald Darmanin a anunţat că 76 de moschei din toată Franţa vor fi inspectate, într-o acţiune împotriva a ceea ce oficialul francez a calificat drept “separatism”, informează joi dpa, potrivit agerpres.

Unele din moschei ar putea fi închise, a scris pe Twitter Darmanin miercuri seara.

Citeşte şi: Un fost preşedinte francez A MURIT de coronavirus

Guvernul francez planifică de mult o lege împotriva separatismului, care este de fapt îndreptată împotriva islamismului radical. Această lege urmează să fie dezbătut în cadrul executivului francez săptămâna viitoare.

Printre alte prevederi, proiectul de lege solicită acţiuni drastice în privinţa şcolarizării la domiciliu şi eliminarea treptată a imamilor instruiţi în străinătate.


Citeşte şi: Peste 1.000 de cercetători chinezi AU FUGIT din SUA! Echipa lui Biden a intrat deja sub lupa spionajului asiatic

Preşedintele Emmanuel Macron a promis să lupte împotriva islamismului radical în locuri în care tinerii vulnerabili sunt susceptibili să-l întâlnească, adică în moscheile radicale, pe stradă sau pe internet.

Franţa a fost din nou lovită de terorismul islamist în ultimele luni, mai multe persoane fiind ucise în atacuri teroriste, cel mai impresionat caz fiind cel al profesorului decapitat în luna octombrie în apropiere de Paris de un presupus infractor islamist violent. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.