StiripesurseDiasporaRaportori ai ONU cer o revizuire 'în profunzime' a proiectului de...

Raportori ai ONU cer o revizuire ‘în profunzime’ a proiectului de lege din Franța privind securitatea

Publicat:

Cinci raportori ai ONU i-au cerut joi Franţei să-şi revizuiască propunerea sa de lege privind securitatea, considerând-o “incompatibilă cu dreptul internaţional şi drepturile omului”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Printre numeroasele alte dispoziţii ale propunerii de lege care ar putea limita drepturile omului, articolul 22 care autorizează utilizarea dronelor de supraveghere în numele securităţii şi a luptei împotriva terorismului ar permite o supraveghere extinsă, în special a manifestanţilor”, au declarat aceşti experţi independenţi.

Citește și : EXPLOZIE puternică la un depozit din UK (VIDEO)! Mai multe persoane sunt grav rănite!

“Asta ar avea implicaţii grave pentru dreptul la viaţă privată, libertatea de reuniune paşnică şi libertatea de expresie în ţară, precum şi în orice altă ţară care s-ar putea inspira din această legislaţie”, au adăugat ei într-un comunicat comun.

Deşi au salutat crearea unei comisii, care va fi condusă de preşedintele Comisiei naţionale a drepturilor omului, însărcinată să formuleze recomandări privind articolul 24, experţii, printre care se află şi Raportoarea specială privind dreptul la libertatea de opinie şi de expresie Irene Khan, i-au cerut Franţei să întreprindă o evaluare completă a compatibilităţii întregii propuneri de lege cu dreptul internaţional.


Articolul 24, cel mai controversat, “interzice utilizarea răuvoitoare” a imaginii “sau a oricărui element de identificare” a poliţiştilor şi jandarmilor în intervenţie.

Pentru raportori, care sunt mandataţi de Consiliul drepturilor omului, dar nu se exprimă în numele ONU, “imaginile video ale abuzurilor poliţiştilor filmate de public joacă un rol esenţial în supravegherea instituţiilor publice, ceea ce este fundamental pentru statul de drept”.

Citește și : Medicul iraniano-suedez, acuzat de spionaj la Teheran, SCAPĂ momentan de EXECUȚIE

“Este un semn bun că membrii Parlamentului au declarat că vor rescrie articolul 24 vizând limitarea publicării imaginilor cu poliţişti, dar trebuie mers mai departe şi regândit obiectivul propunerii de lege în ansamblul său”, au estimat raportorii ONU.

“Simpla rescriere a articolului 24 nu va rezolva deficienţele şi această dispoziţie nu este cu siguranţă singura din propunerea de lege care aduce atingere drepturilor omului”, au insistat ei, solicitând o revizuire “în profunzime”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.