StiripesurseDiasporaServiciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova trece în subordinea...

Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova trece în subordinea parlamentului; opoziţia va contesta votul

Publicat:

Proiectul de lege prin care Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova trece din subordinea preşedintelui ţării în subordinea parlamentului a fost votat joi. Proiectul a fost susţinut de deputaţii Partidului Socialiştilor şi cei ai Partidului Şor. Opoziţia a anunţat că va contesta votul la Curtea Constituţională, informează IPN.md şi Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Proiectul a fost votat fără să fie examinat, doar în baza propunerii Comisiei Juridice, Numiri şi Imunităţi. Potrivit preşedintelui Comisiei, Vasile Bolea, propunerea a fost ca proiectul să fie votat în prima şi în a doua lectură (finală).

Citește și : EXPLOZIE puternică la un depozit din UK (VIDEO)! Mai multe persoane sunt grav rănite!

Iniţiativa de a scoate SIS din subordinea preşedintelui a fost criticată de deputaţii din opoziţie. Joi, în faţa parlamentului a fost organizată o acţiune de protest, după ce preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a chemat oamenii să oprească “majoritatea oligarhică Dodon-Şor din tentativa de uzurpare a puterii’. “Este un abuz antidemocratic pus la cale de persoana care a pierdut alegerile şi încrederea poporului’, a declarat Maia Sandu.

Propus de Partidul Socialist, care îl susţine pe preşedintele încă în exerciţiu, prorusul Igor Dodon, acest proiect de lege este considerat de opoziţie o tentativă de a limita puterile preşedintei alese Maia Sandu, a cărei ceremonie de învestitură este prevăzută să aibă loc la sfârşitul lunii decembrie.


Platforma Demnitate şi Adevăr (Platforma DA) şi Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) au anunţat că vor contesta la Curtea Constituţională votul pentru trecerea SIS din subordinea preşedinţiei în cea a parlamentului.

“Contrar prevederilor regulamentului, pe bandă rulantă au fost votate proiecte dubioase, care dezbină societatea, sustrag atenţia de la politica fiscală concepută cu creşteri de preţuri, scheme, scumpiri, abuzuri. Acum trei minute a fost schimbată şi componenţa Biroului Permanent al Parlamentului. Republica Moldova trebuie să înţeleagă că avem un guvern nelegitim susţinut deja oficial de coaliţia Dodon-Şor. Este o ultimă zvâcnire, încercare disperată a lui Dodon să-şi păstreze pârghiile de administrare, inclusiv prin schimbarea subordonării SIS-ului. Toată această mârşăvie va fi contestată juridic, ne aşteptăm şi la proteste. (…) Platforma DA va contesta tot ce s-a întâmplat azi în Parlament!’, a declarat reprezentantul Platformei DA, Alexandru Slusari, în cadrul unei conferinţe de presă.

PAS a anunţat la rândul său că o contestaţie privind modul în care a fost votat proiectul privind SIS va fi depusă vineri, la ora 8 dimineaţa, la Curtea Constituţională.

Deputaţii PSRM şi ai Partidului Şor au votat în două lecturi proiectul de lege care prevede trecerea SIS în subordinea Parlamentului, dar şi o lege care anulează alocarea terenului fostului stadion Republican pentru construcţia unui nou sediu al Ambasadei SUA. De asemenea, mai multe proiecte controversate au fost votate în prima lectură. Printre acestea se numără modificarea Codului serviciilor media audiovizuale, o nouă lege privind funcţionarea limbilor, ce prevede un statut special pentru limba rusă, precum şi modificări legate de statutului autonomiei găgăuze.

Citește și : Medicul iraniano-suedez, acuzat de spionaj la Teheran, SCAPĂ momentan de EXECUȚIE

Moscova îl susţine deschis pe rivalul Maiei Sandu, preşedintele încă în exerciţiu Igor Dodon.

Ex-premier proeuropean, Maia Sandu şi-a axat campania electorală pe lupta împotriva corupţiei în această ţară cu 3,5 milioane de locuitori, una dintre cele mai sărace din Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.