StiripesurseȘtirile zileiGreg Meeks este primul preşedinte de culoare al Comisiei de politică...

Greg Meeks este primul preşedinte de culoare al Comisiei de politică externă din Camera Reprezentanţilor

Publicat:

Reprezentanţii democraţi l-au ales joi pe Greg Meeks ca următorul preşedinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Reprezentanţilor a SUA, poziţie din care se aşteaptă ca acesta să colaboreze îndeaproape cu administraţia preşedintelui ales Joe Biden în dosarul nuclear iranian şi alte dosare de politică externă, informează AFP, potrivit agerpres.

Meeks, în vârstă de 67 de ani, este membru al Camerei Reprezentanţilor cu 11 mandate la activ şi un membru de lungă durată al comisiei pentru politică externă. El va fi primul afro-american care va conduce această comisie.

Citește și: După Obama, şi foştii preşedinţi Bush şi Clinton se declară dispuşi să se vaccineze public împotriva COVID-19

Când noul Congres se va reuni în ianuarie, Meeks îi va succeda în această funcţie colegului său reprezentând tot New York-ul, Eliot Engel, care a pierdut anul acesta alegerile primare din cadrul Partidului Democrat în faţa unui candidat mai progresist.

Eliot Engel, cunoscut drept un puternic avocat al Israelului, a fost văzut ca fiind prea agresiv de către unii membri ai aripii de stânga din Partidul Democrat.


Engel a votat pentru războiul din 2003 din Irak şi s-a opus participării SUA la acordul nuclear cu Iranul din 2015 în timpul administraţiei preşedintelui Barack Obama.

Greg Meeks a susţinut acordul nuclear cu Iranul şi a votat împotriva războiului din Irak.

Votul din grup a fost de 148 la 78 pentru Meeks în defavoarea reprezentantului Joaquín Castro, care candidase pentru acest post ca o alternativă mai progresistă faţă de Meeks.

Citește și : Medicul iraniano-suedez, acuzat de spionaj la Teheran, SCAPĂ momentan de EXECUȚIE

Castro, în prezent vicepreşedinte al comisiei pentru afaceri externe, a declarat că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu Meeks în privinţa unor obiective comune, precum promovarea diversităţii în cadrul Departamentului de Stat şi revenirea SUA în cadrul acordului nuclear cu Iranul.

Preşedintele republican Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear cu Iranul în 2018. Următorul preşedinte, democratul Joe Biden, intenţionează să aducă Washingtonul din nou în cadrul acordului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ATENŢIE! Escrocii au pus ochii pe utilizatorii EVO

Agenția de Guvernare Electronică anunță despre o nouă tentativă de fraudă prin SMS ce utilizează abuziv identitatea EVO, atât aplicația, cât și portalul. Potrivit instituției,...

Maia Sandu îl felicită pe Nikol Pașinian pentru victoria din alegeri

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare premierului armean, Nikol Pașinian, cu ocazia obținerii victoriei partidului său în alegerile din...

Nikol Pașinian a câştigat alegerile parlamentare din Armenia

Partidul „Contractul Civil” al prim-ministrului a obținut 49,81% din voturi la scrutinul de duminică, fiind urmat de coaliția pro-rusă „Armenia Puternică”, cu 23,29%, potrivit...

AIPA a aprobat plăți de peste 13 milioane de lei pentru fermieri

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că, în perioada 2-5 iunie 2026, a autorizat spre plată cereri de sprijin financiar în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.