StiripesurseDiasporaFostul ministru austriac de finanţe Karl-Heinz Grasser, condamnat la opt ani...

Fostul ministru austriac de finanţe Karl-Heinz Grasser, condamnat la opt ani de închisoare

Publicat:

Fostul ministru austriac de finanţe Karl-Heinz Grasser a fost condamnat vineri la opt ani de închisoare, în finalul unui amplu proces de corupţie legat de privatizarea frauduloasă a 60.000 de apartamente de stat care a creat un prejudiciu de aproape 10 milioane de euro, relatează AFP şi dpa, scrie agerpres.

Grasser (51 de ani), fost protejat al liderului de extremă dreapta Jorg Haider în anii 2000, a fost supranumit în acea vreme de presă “ministrul glamour”, datorită fizicului său avantajos şi căsătoriei sale cu o moştenitoare a imperiului Swarovski.

Citește și : Profesorul anului predă într-o școală din India. El a fost premiat cu un milion de dolari

Tribunalul penal din Viena a stabilit că fostul ministru a “sugerat” unui grup privat de investitori ce sumă să propună în ofertă pentru a câştiga la licitaţie un contract de dezvoltare imobiliară, făcându-se astfel vinovat de abuz de încredere.

Curtea a mai stabilit şi că investitorii au plătit către mai mulţi asociaţi ai lui Grasser care au acţionat ca intermediari şi consultanţi în procesul de privatizare din 2004 nu mai puţin de 9,6 milioane de euro, adică 1% din valoarea de 961 milioane a contractului.


Conform actului de acuzare, fostul ministru a depus la o bancă din Austria suma de 500.000 de euro, asociată de procurori cu comisioanele plătite de investitori.

Cel puţin alţi doi coacuzaţi din ceilalţi şapte implicaţi în acest caz au beneficiat de aceste comisioane ilegale, fondurile fiind transferate ulterior în Liechtenstein.

Karl-Heinz Grasser a afirmat iniţial că soacra sa l-a rugat să aducă banii respectivi din Elveţia în Austria, dar tribunalul a estimat că versiunea sa nu este plauzibilă şi l-a găsit vinovat de asemenea de falsificarea de dovezi.

Doi asociaţi ai lui Grasser şi manageri ai grupului de investitori au primit la rândul lor pedepse cu închisoarea.

Citește și : Norvegia pune la bătaie trei vaccinuri în combaterea pandemiei de coronavirus

Potrivit experţilor, locuinţele implicate în privatizare, aparţinând societăţii publice Buwog, erau situate în principal în Viena şi au fost vândute cu un preţ mediu de circa 16.000 euro fiecare, în realitate valorând dublu. Grasser a negat faptele şi a anunţat că va face apel.

Cazul a fost prezentat de media austriece drept cel mai răsunător din acest stat prosper din Europa centrală, notează AFP.

Karl Heinz Grasser a fost ministru al finanţelor între 2000 şi 2007. În 2003, a plecat din Partidul Libertăţii al lui Jorg Haider.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.