StiripesurseDiasporaÎntre 3.000 şi 5.000 de rezidenţi din Ungaria ar putea participa...

Între 3.000 şi 5.000 de rezidenţi din Ungaria ar putea participa la studiile clince ale vaccinului Sputnik V

Publicat:

Între 3.000 şi 5.000 de rezidenţi din Ungaria ar putea participa la studiile clinice ale vaccinului rusesc Sputnik V dezvoltat împotriva maladiei COVID-19, a anunţat ministrul ungar al Resurselor Umane, Miklos Kasler, într-un mesaj publicat luni pe Facebook, relatează Reuters, scrie agerpres.

Planurile Ungariei de a realiza studii clinice şi, posibil, de a produce vaccinul rusesc – o măsură fără precedent pentru un stat membru al Uniunii Europene – se adaugă fricţiunilor deja existente pe care liderii de la Budapesta le au cu autorităţile de la Bruxelles.

Citește și : Maduro îşi consolidează hegemonia în Venezuela şi preia controlul parlamentului

În virtutea regulamentelor din UE, vaccinul Sputnik V trebuie să fie autorizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) înainte de a putea fi comercializat în oricare dintre cele 27 de state din blocul european, au precizat reprezentanţii EMA.

Moscova a început distribuirea dozelor de vaccin Sputnik V printr-o reţea de 70 de clinici medicale sâmbătă în beneficiul celor mai vulnerabile grupuri de populaţie, marcând astfel prima campanie de vaccinare pe scară largă demarată în Rusia, a anunţat grupul de lucru pentru combaterea pandemiei de COVID-19 în capitala ţării.


Miklos Kasler a anunţat că o delegaţie ungară de experţi medicali a primit “notificarea detaliată” despre vaccinul rusesc la Moscova, iar membrii acelei delegaţii au remarcat că “vaccinul este fabricat cu cea mai nouă tehnologie şi cu respectarea protocoalelor impuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)”.

Ungaria a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie că Rusia va permite medicilor ungari să asiste la procesul de fabricaţie şi la testele de laborator ce privesc vaccinul său dezvoltat împotriva COVID-19.

Citește și : FOAMETEA face ravagii în SUA! Pandemia a acutizat criza alimentară

Rusia ar putea să transporte o anumită cantitate de vaccin la Budapesta cel mai devreme în această lună.

Ungaria şi-a asigurat, de asemenea, peste 12 milioane de doze de vaccinuri fabricate de companii farmaceutice occidentale şi poartă discuţii în această perioadă cu China şi cu Israel în vederea achiziţionării altor vaccinuri potenţiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.