StiripesurseDiasporaCosmonauţi ruşi vor fi vaccinaţi anti-COVID-19 cu Sputnik-V

Cosmonauţi ruşi vor fi vaccinaţi anti-COVID-19 cu Sputnik-V

Publicat:

Cosmonauţi ruşi vor fi vaccinaţi împotriva COVID-19 cu Sputnik-V, vaccinul rusesc numit după primul satelit artificial din istorie, lansat pe orbită în 1957, au anunţat marţi autorităţile ruse, citate de agenţiile de presă EFE şi RIA Novosti, potrivit agerpres

“Printre primii care vor fi vaccinaţi vor fi membrii echipei de astronauţi şi angajaţi de la Centrul de pregătire a cosmonauţilor”, a declarat Dmitri Rogozin, directorul Agenţiei spaţiale ruse (Roscosmos), într-un comunicat.

Citește și : Hackerii ruşi sunt bănuiţi că au atacat cibernetic Storting-ul norvegian

De la declanşarea pandemiei, măsuri de securitate stricte au fost instituite în cadrul antrenamentelor învederea expediţiilor cu cosmonauţi către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pentru a evita contagiunea.

Astronauţii pregătiţi pentru zborul către ISS au fost practic izolaţi, ei nu au putut să-şi ia rămas bun de la rude, aşa cum se face în mod tradiţional, iar acei specialişti care au trebuit să intre în contact direct cu ei au fost supuşi unor controale amănunţite.


Fondul de investiţii directe din Rusia, responsabil de producţia şi comercializarea vaccinului rusesc, a evocat într-o notă oficială că “lansarea cu succes a satelitului Sputnik-1 a inaugurat era cuceririi cosmosului”. “După mai multe decenii, vaccinul Sputnik-V a fost primul care a fost înregistrat împotriva coronavirusului”, menţionează textul.

Potrivit notei citate, faptul că cosmonauţii vor fi vaccinaţi cu Sputnik-V demonstrează “siguranţa absolută ş eficienţa ridicată” a acestuia “pentru generarea unei imunităţi pe termen lung împotriva uneia dintre cele mai periculoase infecţii din istorie”.

După mai bine de două decenii de cooperare internaţională, viitorul echipaj care va pleca cu nava spaţială Soiuz spre platforma orbitală va fi alcătuită exclusiv din ruşi.

Citește și : Atena acuză Turcia că SPONSORIZEAZĂ traficul de migranţi

Compania americana privată SpaceX şi-a trimis prima misiune pilotată în noiembrie anul trecut, la nouă ani de la suspendarea programului navetelor spaţiale în 2011.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat la 2 decembrie începerea din această săptămână vaccinarea în masă pe bază voluntară a populaţiei Rusiei, unde s-au înregistrat peste 2,5 milioane de cazuri de contaminări cu SARS-CoV-2 şi 44.159 de decese.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.