Olanda a ordonat joi expulzarea a doi diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj în sectorul olandez de înaltă tehnologie, au anunţat joi serviciile de informaţii olandeze AIVD, relatează AFP şi Reuters, scrie agerpres.
AIVD îi acuză pe cei doi că sunt ofiţeri ai Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR).
Cei doi au fost acreditaţi în Olanda ca diplomaţi la Ambasada Rusiei la Haga, potrivit serviciilor de informaţiilor olandeze.
Citește și : Arabia Saudită APROBĂ vaccinul Pfizer-BioNTech
“Serviciul General de Informaţii şi Securitate al Olandei (AIVD) a pus capăt operaţiunilor recente efectuate de un ofiţer al serviciului rus de informaţii SVR”, scrie AIVD într-un comunicat. Bărbatul este acuzat că a creat o “reţea substanţială de surse care lucrează sau au lucrat exclusiv în sectorul high-tech”.
“Interesul ofiţerului de informaţii rus s-a îndreptat către obţinerea de informaţii despre inteligenţa artificială, semiconductori şi nanotehnologie. Multe dintre aceste tehnologii au atât aplicaţii civile, cât şi militare”, afirmă AIVD.
Autorităţile olandeze acuză un al doilea bărbat, descris şi el ca “ofiţer de informaţii rus”, că ar fi avut “un rol de sprijin”.
Citește și : Premierul demisionar al Libanului, INCULPAT pentru catastrofa din Beirut
Ministerul olandez de Externe a declarat cei doi cetăţeni ruşi “persona non grata” în Olanda, a precizat AIVD în comunicat.
În 2018, serviciul olandez de informaţii a dejucat o operaţiune de spionaj a Rusiei care a vizat Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), cu sediul la Haga.











