StiripesurseDiasporaRușii îi cer Arabiei Saudite, Egiptului și aliaților lor să se...

Rușii îi cer Arabiei Saudite, Egiptului și aliaților lor să se tempereze în legătură cu Qatar-ul

Publicat:

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, aflat miercuri în vizită la Doha, le-a cerut statelor din Golf să-și îmbunătățească relațiile cu Qatarul, relatează DPA.

La 5 iunie, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahreinul și Egiptul au rupt relațiile diplomatice cu Qatarul pe care îl acuză că are legături cu organizații extremiste și se apropie de Iran, marele rival al Riadului. De asemenea, aceste țări au impus o serie de sancțiuni micului emirat din Golful Persic care a respins toate acuzațiile, afirmând că adversarii săi caută să-i pună ‘sub tutelă’ politica sa externă.

Lavrov a afirmat la Doha că problema ar putea fi rezolvată de Consiliul de Cooperare al Golfului, din care fac parte majoritatea țărilor din Golful Persic, a relatat presa oficială rusă.

Șeful diplomației ruse s-a aflat de asemenea în vizită în această săptămână în Emiratele Arabe Unite și Kuweit pentru discuții la nivel înalt având drept scop rezolvarea crizei din Golf. Kuweitul are rolul de mediator în această dispută.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, secretarul de stat american Rex Tillerson și ministrul de externe german Sigmar Gabriel au efectuat și ei vizite în Qatar pentru a ajuta la dezamorsarea crizei diplomatice.


La rândul său, ministrul de externe din Qatar, Mohammed bin Abdel-Rahman, a salutat eforturile Rusiei și a declarat că țara sa este în favoarea găsirii unei soluții în fața acestei crize cât mai curând posibil, a informat agenția de presă Tass.

Lavrov urmează să se deplaseze în Arabia Saudită luna viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.