StiripesurseDiasporaBoris Johnson se va deplasa în India în ianuarie

Boris Johnson se va deplasa în India în ianuarie

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson se va deplasa în India în ianuarie, în prima sa vizită în această ţară de la preluarea funcţiei, în încercarea de a consolida legăturile comerciale şi investiţiile şi pentru coordonarea în combaterea schimbărilor climatice, a transmis marţi biroul său, potrivit Reuters, scrie agerpres.

De la ieşirea din Uniunea Europeană în ianuarie, Johnson vrea să promoveze ceea ce el numeşte o ‘Mare Britanie globală’, sperând să întărească legăturile cu state mai îndepărtate şi să atragă noi investiţii în Regatul Unit, puternic lovit de pandemia de COVID-19.

Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

“Sunt extrem de încântat că voi vizita India anul viitor, la începutul unui an palpitant pentru o Mare Britanie globală, şi sunt nerăbdător să facem acel mare salt înainte în relaţia noastră bilaterală pe care premierul (Narendra) Modi şi cu mine am promis să îl obţinem”, a precizat Johnson într-un comunicat.

Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi


“Ca jucător-cheie în regiunea Indo-Pacific, India este un partener indispensabil pentru Marea Britanie, în contextul în care lucrăm pentru a impulsiona piaţa muncii şi creşterea economică, combatem ameninţările comune la adresa securităţii noastre şi ne protejăm planeta”, a adăugat premierul britanic.

Johnson va participa la parada anuală de la New Delhi de Ziua Republicii din India.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.