StiripesurseȘtirile zileiWarren Buffett cere Congresului să ajute micile afaceri,apreciind că SUA sunt...

Warren Buffett cere Congresului să ajute micile afaceri,apreciind că SUA sunt angajate într-un ‘război economic’

Publicat:

Investitorul şi filantropul american Warren Buffett – în prezent nr. 4 în clasamentul miliardarilor lumii, potrivit Forbes – a apreciat că Statele Unite sunt angajate într-un “război economic” şi a făcut apel la Congres să adopte fără întârziere măsuri pentru a ajuta micile afaceri, transformate în “daune colaterale” în pandemia cu noul coronavirus, relatează marţi Reuters, potrivit agerpres.   

Preşedintele nonagenar al fondului de investiţii Berkshire Hathaway şi-a exprimat speranţa ca legislativul să aprobe în scurt timp un nou set de măsuri de stimulare a economiei şi să extindă “la scară largă” programul Paycheck Protection (PPP) – lansat mai devreme în acest an – de creditare a celor mai mici angajatori.

Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

“Este un război economic”, a declarat Buffett pe CNBC. “Avem nevoie de încă o injecţie pentru a termina treaba. Sper foarte mult ca legislatorii să extindă PPP pe scară largă, pentru a le permite celor care pot vedea lumina de la capătul tunelului să ajungă la capătul tunelului”, a spus el.

Micile afaceri “au devenit pagube colaterale în acest război în care a trebuit să intre ţara noastră”, a adăugat “Oracolul din Omaha”.


Buffett a făcut aceste remarci în contextul în care unele din programele lansate în SUA pentru a combate efectele pandemiei asupra economiei se încheie la sfârşitul anului. Luni, un grup bipartizan de reprezentanţi a prezentat o propunere de pachet de asistenţă în sumă de 748 miliarde de dolari, între care 300 de miliarde pentru micile afaceri.

Warren Buffett a dat ca exemplu industria alimentară, în cadrul căreia producătorii şi marile supermarketuri au avut rezultate bune, în timp ce măsurile de distanţare socială şi ale restricţii au devastat restaurantele.

“I-au distrus economic pe cei care poate că au muncit decenii la rând împreună cu familiile lor pentru a construi o afacere”, a spus el.

Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi

Investitorul a îndemnat Congresul să ia măsuri înainte de a intra în vacanţa de Crăciun.

“De ce să mai aşteptăm o lună, ca să distrugem încă X la sută oameni care ar putea avea succes, pur şi simplu din încăpăţânare sau din cauza disputelor politice? Hai să-i ajutăm pe oameni să treacă puntea”, a îndemnat Buffett.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE alocă 14,8 milioane de euro sub formă de sprijin de urgență pentru fermierii din România

UE alocă 14,8 milioane de euro sub formă de sprijin de urgență pentru fermierii din România, se arată într-un anunț al Comisiei Europene. Fondurile...

Viitoarele acorduri asupra Strâmtorii Ormuz nu vor implica taxe de tranzit, asigură Omanul

Ministrul omanez de externe, Badr al-Busaidi, a cărui ţară împreună cu Iranul sunt riverane Strâmtorii Ormuz, a asigurat joi că viitoarele acorduri privind această...

Elon Musk a ieșit din clubul ‘trilionarilor’ la mai puțin de două săptămâni după ce a intrat în istorie

Antreprenorul din domeniul tehnologiei Elon Musk și-a pierdut marți statutul de „trilionair”, la mai puțin de două săptămâni după ce a devenit prima persoană...

Haine reutilizabile sau deșeuri? Reguli mai stricte pentru comerțul cu textile second-hand, în analiză la nivel global

Noi propuneri în cadrul Convenției de la Basel sunt în discuție la nivel internațional privind înăsprirea regulilor pentru comerțul cu textile uzate. Acestea vizează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.