StiripesurseDiasporaGuvernul Austriei intenţionează să scoată în afara legii extremismul religios

Guvernul Austriei intenţionează să scoată în afara legii extremismul religios

Publicat:

O interdicţie asupra activităţilor religioase extremiste urmează să fie adăugată în Codul Penal al Austriei, potrivit unui pachet de măsuri antiteroriste prezentate miercuri de guvernul austriac, informează dpa, potrivit agerpres

Pachetul de măsuri a fost elaborat ca reacţie la atacul terorist islamist care a avut loc la începutul lui noiembrie la Viena şi care s-a soldat cu decesul a patru oameni şi cu rănirea altor peste 20 de persoane.

Citește și : Companiile din Regatul Unit îşi fac stocuri, de teama unui ‘no deal’

Guvernul de coaliţie dintre conservatori şi verzi prevede pedepse de până la doi ani de închisoare pentru persoanele care “încearcă în mod continuu să înlocuiască elementele-cheie ale statului de drept democratic cu o ordine socială şi politică exclusiv religioasă”, potrivit proiectului de lege.

Ministrul integrării sociale al Austriei, Susanne Raab, a subliniat că măsura este menită să combată “islamul politic”.


Comunitatea religioasă islamică din Austria (IGGO) a criticat miercuri faptul că guvernul nu s-a consultat cu ea când a elaborat aceste măsuri şi a declarat că legislaţia propusă este foarte vagă. “Lupta împotriva terorismului şi extremismului poate fi câştigată doar împreună”, a spus Umit Vural, preşedintele IGGO.

Obiectivele guvernului din Austria sunt similare celor ale guvernului francez, care lucrează la o lege menită să combată islamul radical şi să prevină radicalizarea, potrivit dpa.

Citește și : Oficial german: ‘Timpul presează din ce în ce mai mult’ pentru un acord post-Brexit

Pachetul de măsuri antiteroriste din Austria includ un registru naţional al foştilor condamnaţi pentru terorism şi un registru al predicatorilor musulmani.

Cancelarul conservator al Austriei, Sebastian Kurz, doreşte de asemenea modificări legislative care să le permită tribunalelor să impună închisoare pe termen nedeterminat pentru persoane condamnate pentru terorism care continuă să constituie o ameninţare. Un proiect de lege în acest sens a fost amânat pentru anul viitor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.