StiripesurseSintezeAncheta asupra exploziei din Beirut a fost suspendată, după proteste ale...

Ancheta asupra exploziei din Beirut a fost suspendată, după proteste ale miniştrilor inculpaţi

Publicat:

Ancheta din Liban asupra exploziei devastatoare de pe 4 august din portul Beirut a fost temporar suspendată, a anunţat joi o sursă judiciară, doi miniştri puşi sub acuzare cerând recuzarea judecătorului de instrucţie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Judecătorul de instrucţie Fadi Sawan i-a inculpat pe 10 decembrie pe premierul demisionar Hassan Diab şi pe trei foşti miniştri, Ali Hassan Khalil (Finanţe), Ghazi Zaayter şi Yusef Fenianos, care au condus amândoi Ministerul lucrărilor publice şi al transporturilor.

Citește și : Merkel îi bagă în ședință pe fondatorii BioNTech

Acuzaţi de “neglijenţă şi de faptul că au provocat sute de morţi”, cei patru politicieni au fost convocaţi în această săptămână de judecătorul de instrucţie, dar niciunul nu a fost interogat.

Ali Hassan Khalil şi Ghazi Zaayter, care sunt şi parlamentari, au depus o cerere de recuzare a judecătorului de instrucţie, pe care îl acuză că a încălcat Constituţia prin procedurile angajate împotriva unor foşti miniştri şi deputaţi, a precizat joi sursa citată.


Curtea de casaţie va trebui să tranşeze în această chestiune. Între timp, “judecătorul Sawan a suspendat toate procedurile anchetei”, a subliniat această sursă.

Prevăzută pentru vineri, audierea premierului demisionar Hassan Diab a fost anulată. Acesta a refuzat şi luni să se prezinte la o primă convocare a judecătorului de instrucţie.

Pe 4 august, o explozie în portul Beirut într-un depozit în care se aflau tone de nitrat de amoniu, stocate fără măsuri de siguranţă de ani de zile, s-a soldat cu peste 200 de morţi şi 6.500 de răniţi. O parte a capitalei libaneze a fost în întregime distrusă.

Inculparea miniştrilor a provocat revoltă în cadrul clasei politice, cei cercetaţi afirmând că punea sub acuzare a unui ministru trebuie să se facă în urma unui vot al Parlamentului.

Citește și : Italienii vor fi vaccinați în masă imediat după Crăciun

Însă judecătorul de instrucţie, care a trimis o cerere în acest sens Parlamentului în luna noiembrie şi care a fost ignorată, consideră că are această putere, întrucât este vorba despre un caz penal.

Până la sfârşitul lui octombrie, ordinul avocaţilor din Beirut a depus în justiţie aproape 700 de plângeri în numele persoanelor afectate de explozie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.