StiripesurseȘtirile zileiNepalul nu reuşeşte să iasă dintr-o criză politică tot mai acută

Nepalul nu reuşeşte să iasă dintr-o criză politică tot mai acută

Publicat:

Oponenţii premierului nepalez K.P. Sharma Oli au apelat luni la Curtea Supremă pentru a contesta dizolvarea parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate, decizii pe care ei le consideră a fi un “puci constituţional”, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Trei petiţii împotriva dizolvării parlamentului sunt “în curs de înregistrare”, a menţionat un purtător de cuvânt al Curţii Supreme, Bhadrakali Pokharel.

Citeşte şi: Arabia Saudită SUSPENDĂ toate zborurile internaţionale

“Potrivit Constituţiei, premierul nu are prerogativa de a dizolva parlamentul”, a declarat pentru Reuters avocatul Dinesh Tripathi, unul dintre reclamanţi, invocând un “puci constituţional”.

Guvernul lui Sharma Oli a fost acuzat de corupţie şi criticat pentru modul în care a gestionat pandemia cu noul coronavirus, într-o ţară care şi-a schimbat premierul de 26 de ori în ultimii 30 de ani. Noul scrutin ar urma să aibă loc în aprilie şi mai anul viitor, cu mai mult de un an înainte de data la care s-ar fi desfăşurat în mod normal.


Decizia convocării de noi alegeri vine după luni de conflict cu fostul lider al rebeliunii maoiste Pushpa Kamal Dahal, care a contribuit la instalarea lui Oli la putere, dar cu care acesta a avut numeroase dezacorduri legate mai ales de acordul de împărţire a puterii dintre partidele lor din 2018.

Premierul şi-a pierdut din sprijin şi în propriul partid, Partidul Comunist din Nepal, unii membri acuzându-l că nu ţine cont de formaţiunea sa în luarea deciziilor şi la numirile în posturi cheie.

Potrivit France Presse, membri din partidul lui Oli au indicat sub anonimat că decizia premierului a fost motivată şi de posibilitatea convocării în parlament a unui vot de neîncredere în guvernul său.

Preşedinta Nepalului, Bidhya Devi Bhandari, provenită din partidul aflat la guvernare şi considerată apropiată de premier, a fost la rândul ei criticată pentru că a dat undă verde dizolvării legislativului.

Citeşte şi: Britanicii care vin cu feribotul în Olanda NU au voie să pună piciorul pe uscat

După anunţul dizolvării, şapte miniştri au demisionat, iar pe străzile din Kathmandu au avut loc proteste la care unii manifestanţi au incendiat efigii ale premierului.

Dizolvarea parlamentului aruncă Nepalul, într-o nouă perioadă de incertitudine politică, după anii de instabilitate şi guverne efemere ce au urmat războiului civil (1996-2006).

Statele vecine China şi India, care luptă pentru influenţă în republica himalayană, nu au comentat public noile evenimente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.