StiripesurseDiasporaBoris Johnson: Ni s-a spus că nu putem să avem prăjitura...

Boris Johnson: Ni s-a spus că nu putem să avem prăjitura noastră şi s-o mâncăm

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson a salutat joi proaspăt semnatul acord comercial cu Uniunea Europeană, despre care a spus că are 500 de pagini şi că valorează 660 de miliarde de lire sterline, relatează dpa, potrivit agerpres.

“Au fost mulţi oameni care ne-au spus că provocările pandemiei de COVID-19 au făcut această sarcină imposibilă şi că ar trebui să extindem perioada de tranziţie”, a declarat Boris Johnson reporterilor într-o conferinţă de presă de la Londra.

Citește și : Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial post-Brexit

“Am respins acea abordare”, a spus el, întrucât depăşirea pandemiei este prioritatea numărul unu a ţării.

“Oamenii au spus că nu putem face parte dintr-o zonă de liber schimb cu UE fără să fim obligaţi să respectăm legile UE”, a mai spus politicianul de centru-dreapta. “Ni s-a spus că nu putem să avem prăjitura noastră şi s-o mâncăm”, a adăugat el.


“Dar este exact ce face acest acord”, potrivit premierului britanic, care a adăugat că acesta furnizează “o nouă stabilitate şi o nouă siguranţă în ceea ce a fost odată o relaţie dificilă şi plină de sincope”.

Johnson a spus că Londra a fost de acord cu o perioadă de tranziţie “rezonabilă” de cinci ani şi jumătate cu UE în chestiunea pescuitului, mai lungă decât cea de trei ani pe care o dorea dar mai scurtă decât cea de 14 ani pe care a cerut-o iniţial Bruxellesul.

Citește și : Barnier, despre acordul post-Brexit: ‘Ziua de azi este o uşurare. Ceasul nu mai ticăie’

“Vom fi un stat de coastă independent care va fi în control deplin al apelor sale, iar cota de peşte a Regatului Unit va creşte substanţial de la aproape jumătate astăzi la două treimi peste cinci ani şi jumătate”, a mai spus el în conferinţa de presă de joi.

“Am vrut trei ani, am sfârşit cu cinci ani. Cred că este o perioadă de tranziţie rezonabilă”, a afirmat el. Premierul Johnson a promis că industria piscicolă din Marea Britanie va beneficia de un program de mai multe milioane de lire sterline pentru a-şi moderniza flota şi mijloacele de procesare a peştelui.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.