StiripesurseDiasporaranţa îi cere mareşalului Haftar să 'se abţină' de la orice...

ranţa îi cere mareşalului Haftar să ‘se abţină’ de la orice intervenţie militară în Libia

Publicat:

Franţa i-a cerut luni mareşalului Khalifa Haftar, care deţine puterea în estul Libiei, să ”se abţină de la orice reluare a ostilităţilor” şi să ”se concentreze” pe găsirea unei soluţii politice, relatează AFP, potrivit agerpres.  

”Nu există nicio soluţie militară în Libia. Prioritatea este punerea în aplicare a acordului de încetare a focului din 23 octombrie 2020, care prevede plecarea forţelor străine şi a mercenarilor precum şi continuarea procesului politic sub autoritatea Naţiunilor Unite”, a declarat un purtător de cuvânt adjunct al Ministerului francez de Externe.

Citește și : BoJo este în culmea fericirii după acordul post-Brexit: ‘Este un nou punct de pornire pentru relaţia cu UE’

”Facem apel la toate partidele libiene să sprijine acest proces, să se abţină de la orice reluare a ostilităţilor şi să se concentreze asupra numirii unui nou executiv şi a organizării alegerilor programate pentru 24 decembrie 2021, aşa cum a decis Forumul politic libian, sub auspiciile Naţiunilor Unite”, a adăugat el.

Mareşalul Khalifa Haftar a cerut forţelor să ia armele din nou pentru a ”alunga ocupantul turc’,’ într-un discurs rostit joi cu ocazia aniversării a 69 de ani de independenţă a Libiei.


Turcia, care sprijină militar Guvernul de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU, a avertizat că va răspunde la orice atac împotriva forţelor sale din Libia.

Citește și : Austria ia măsuri drastice în staţiunile de schi: Limitează locurile de parcare şi măreşte spaţiul pentru stat la coadă

Franţa, foarte implicată în ultimii ani în căutarea unei soluţii politice în Libia, este suspectată că îl susţine pe mareşalul Haftar, ceea ce Parisul neagă.

Libia este cufundată în haos după prăbuşirea regimului lui Muammar al-Gaddafi în 2011 şi două autorităţi îşi dispută aici puterea: Guvernul de Uniune Naţională cu sediul la Tripoli, recunoscut de ONU şi susţinut de Turcia, şi forţele conduse de Khalifa Haftar, susţinut de Rusia şi Emiratele Arabe Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.