StiripesurseCultură și MediaAustralia modifică imnul naţional pentru a recunoaşte rolul, cultura şi istoria...

Australia modifică imnul naţional pentru a recunoaşte rolul, cultura şi istoria aborigenilor

Publicat:

Guvernul australian a schimbat, joi, un cuvânt din imnul naţional, pentru a recunoaşte în acest fel rolul, cultura şi istoria aborigenilor, relatează AFP, scrie news.ro .

Astfel, al doilea vers al imnului “Advance Australia Fair” va fi de acum încolo “For we are one and free” (Pentru că suntem uniţi şi liberi) în loc de “For we are young and free” (Pentru că suntem tineri şi liberi).

Citește și : Irlanda consolidează prezenţa poliţiei sale la frontiera cu Regatul Unit

Potrivit presei australiene, premierul Scott Morrison a precizat, într-un comunicat, că această schimbare este făcută pentru toţi australienii: “În ultimul an am arătat încă o dată spiritul puternic al australienilor şi efortul unificat care ne-a ajutat mereu să triumfăm ca naţiune. Este momentul să ne asigurăm că această unitate se reflectă mai bine în imnul nostru naţional. De asemenea, deşi Australia ca naţiune modernă este relativ tânără, povestea ţării noastre este veche şi noi recunoaştem şi respectăm populaţia aborigenă. În spiritul unităţii, este corect să ne asigurăm că imnul nostru naţional reflectă acest adevăr şi aprecierea împărtăşită”

Cântecul Advance Australia Fair a fost compus de Peter Dodds McCormick şi interpretat prima dată în 1878. A devenit imnul Australiei la 19 aprilie 1984, în locul God Save the Queen.


Citește și : Navalnîi denunţă noua investigaţie a Administraţiei Putin împotriva sa

În ultimii ani, lideri din toate zonele politice şi-au exprimat public susţinerea pentru modificarea imnului naţional, astfel încât acesta să reflecte Australia modernă şi moştenirea sa indigenă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.