StiripesurseȘtirile zileiDemocraţii preiau controlul asupra Senatului SUA

Democraţii preiau controlul asupra Senatului SUA

Publicat:

Democratul Jon Ossoff a câştigat miercuri alegerile pentru Senat desfăşurate în Georgia, oferind astfel democraţilor controlul asupra Senatului SUA, potrivit mai multor media americane, printre care NBC şi ABC, scrie dpa, scrie agerpres.

Jon Ossoff, un regizor de filme documentare în vârstă de 33 de ani, va deveni cel mai tânăr senator american din 1973, când acest titlu a fost deţinut de Joe Biden, noul preşedinte-ales al SUA.

Citește și : O femeie, în stare critică după ce a fost împuşcată în piept în perimetrul Capitoliului

El l-a învins pe senatorului republican la final de mandat David Perdue, în vârstă de 70 de ani.

În scrutinul pentru al doilea post de senator din Georgia, candidatul democrat Raphael Warnock, un predicator baptist de culoare, a învins-o pe senatoarea republicană Kelly Loeffler şi a instrat în istorie devenind primul senator de culoare din acest stat din sud.


Citește și : Restricţii de circulaţie la Washington

Democraţii vor avea în Senat un număr egal de mandate, 50-50, cu ale republicanilor. Potrivit Constituţiei, viitoarea vicepreşedintă Kamala Harris va putea înclina balanţa în favoarea democraţilor prin votul ei.

Viitorul preşedinte, Joe Biden, va deţine toate pârghiile puterii politice la Washington, cu Casa Albă, Camera Reprezentanţilor cu majoritate democrată şi Senatul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât de mare era cel mai mare scorpion care a trăit vreodată pe Pământ

Un grup de paleontologi a identificat ceea ce ar putea fi cel mai mare scorpion cunoscut din istoria Pământului. Creatura preistorică, care a trăit...

Cel mai periculos pod din lume a devenit o atracție turistică. Trecătorii poartă veste de salvare

Cel mai periculos pod din lume a devenit o atracție turistică pentru turiști din întreaga lume. Acesta este construit din scânduri de lemn, cabluri...

El Niño va aduce condiții meteorologice extreme. Cum vor fi afectați cei care călătoresc

Organizația Meteorologică Mondială a ONU avertizează acum că există o probabilitate de 80% ca fenomenul El Niño să se manifeste în această vară. Condițiile meteorologice...

Top 5 miliardari care dețin insule și orașe întregi

În lumea modernă, scara bogăției a atins noi niveluri: banii nu mai cumpără doar case de lux, ci țări și teritorii întregi. Exemplele variază...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.