StiripesurseȘtirile zilei170 de dosare penale deschise după asaltul asupra Capitoliului

170 de dosare penale deschise după asaltul asupra Capitoliului

Publicat:

Peste 170 de simpatizanţi ai preşedintelui Donald Trump care au participat săptămâna trecută la asaltul asupra Capitoliului la Washington au dosare penale, numărul lor urmând să ajungă probabil la câteva sute, a declarat marţi un procuror, care a vorbit despre o investigaţie de o amploare fără precedent în istoria FBI-ului, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Unii dintre cei anchetaţi ar putea fi inculpaţi pentru delicte grave, precum crimă, asalt, conspiraţie sau răzvrătire. Pe măsură ce investigaţiile avansează creşte şi numărul celor arestaţi. Potrivit procurorului din Washington D.C., Michael Sherwin, numărul inculpărilor ar putea spori pe măsură ce Biroul Federal de Investigaţii (FBI) analizează cele peste 100.000 de imagini şi înregistrări video din timpul incidentelor.

Citește și : Putin ORDONĂ vaccinarea în masă a rușilor

Unele dintre aceste imagini s-au viralizat pe social-media, cum este fotografia cu un individ care s-a aşezat la biroul preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, dar alte imagini relevă delicte mai serioase pentru care sunt deschise noi dosare în timp ce un mare juriu examinează cazurile.

”Anvergura acestei investigaţii şi aceste cazuri sunt cu adevărat fără precedent, nu doar în istoria FBI-ului, ci probabil şi în istoria Departamentului de Justiţie”, a spus procurorul la o conferinţă de presă.


Pe de altă parte, poliţia Capitoliului şi alte instituţii sunt criticate pentru lipsa lor de reacţie în faţa acestui asalt, pornit de simpatizanţii lui Trump în timp ce Congresul valida alegerea preşedintelui Joe Biden. Cinci persoane şi-au pierdut viaţa în incidente, printre care o simpatizantă a preşedintelui Trump şi un poliţist.

Citește și : Irlanda şi Ţările de Jos sunt principalele beneficiare ale fondurilor post-Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.