StiripesurseȘtirile zileiTrei soldaţi sirieni au fost ucişi la un punct de control...

Trei soldaţi sirieni au fost ucişi la un punct de control din Platoul Golan

Publicat:

Trei soldaţi sirieni au fost ucişi duminică seară de atacatori neidentificaţi care au luat ca ţintă barajul lor militar din sudul Siriei, în apropierea liniei de demarcaţie cu partea din Înălţimile Golan ocupată de Israel, a raportat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP, potrivit agerpres.

Organizaţia neguvernamentală nu a fost în măsură să îi identifice pe autorii acestui atac care a avut loc în provincia Quneitra. Sudul sirian, recucerit în 2018 de trupele din subordinea lui Bashar Al-Assad, este constant scena unor atentate vizând forţele guvernamentale, cel mai frecvent desfăşurate de foşti rebeli antiregim.

Citeşte şi: SUA acuză Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Alexei Navalnîi

“Trei membri ai forţelor regimului au fost ucişi într-un atac efectuat de atacatori neidentificaţi”, a indicat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, precizând că atacatorii au detonat o bombă, apoi au făcut uz de mitralierele lor contra unui “baraj militar din regiunea Rwihinah, în apropierea zonei tampon demilitarizate” de pe Înălţimile Golan.

Citând surse medicale, cotidianul proregim Al-Watan a informat că doi soaldaţi şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în “atacul unui grup terorist contra unui baraj al armatei” la Quneitra.


Citeşte şi: Australia NU crede în vaccin şi rămâne ÎNCHISĂ tot anul 2021

Potrivit unor experţi, anumite facţiuni armate din sudul ţării au beneficiat în trecut de sprijinul vecinului israelian care priveşte cu un ochi critic implantarea în apropierea frontierei sale a forţelor proregim, mai ales cele susţinut de Teheran sau Hezbollahul libanez.

Cu începere din 2011, războiul din Siria a făcut peste 380.000 de morţi şi a constrâns milioane de persoane să se refugieze. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.