StiripesurseȘtirile zileiPeste 20 de kilograme de cocaină au fost găsite în două...

Peste 20 de kilograme de cocaină au fost găsite în două bagaje abandonate pe cel mai mare aeroport din Nigeria

Publicat:

Agenţia nigeriană antidrog a anunţat luni că a confiscat 21,9 kilograme de cocaină pe Aeroportul Internaţional Nnamdi Azikiwe din capitala Abuja, relatează Xinhua, potrivit agerpres.

Substanţa ilicită, descoperită ascunsă în două geamantane, reprezintă cea mai mare cantitate confiscată în cadrul unei singure capturi de lucrătorii Agenţiei Naţionale Antidrog (NDLEA), a declarat Jonah Achema, purtătorul de cuvânt al instituţiei, citat într-un comunicat.

Citeşte şi: Australia NU crede în vaccin şi rămâne ÎNCHISĂ tot anul 2021

Două valize neînsoţite şi nerevendicate au fost descoperite după sosirea în Abuja a unei curse operate de Ethiopian Airline din Addis Abeba, a indicat Achema.

Comandantul unităţii NDLEA din aeroport, Kabir Tsakuwa, a declarat că agenţii săi au devenit suspicioşi după ce au observat cele două geamantane abandonate pe banda rulantă.


“La efectuarea percheziţiei în prima valiză au fost găsite trei pături dintre care două conţineau pachete din nailon transparent în care se aflau substanţe de culoare albă, suspectate a fi droguri tari”, a spus Tsakuwa.

Citeşte şi: SUA acuză Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Alexei Navalnîi

A doua valiză nerevendicată conţinea douăzeci şi două de cămăşi împachetate, cu câte un pachet de droguri ascuns în fiecare dintre acestea şi învelit în hârtie albastră de carbon şi nailon transparent.

Substanţa a fost testată pe teren şi s-a confirmat că era cocaină, a spus Tsakuwa adăugând că autorităţile încearcă să identifice persoanele implicate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statul vrea să garanteze salariile restante

Angajatorii ar putea fi obligați să achite o contribuție suplimentară pentru crearea unui Fond de garantare salarială, din care să fie plătite salariile restante...

Sistemul de garanție-returnare a ambalajelor va fi funcțional de la începutul anului viitor

Mecanismul de garanție-returnare a ambalajelor va deveni funcțional în Republica Moldova din ianuarie 2027. Asigurările sunt date de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului,...

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.