StiripesurseȘtirile zileiAfrica de Sud a comandat 9 milioane de doze anti-covid Johnson...

Africa de Sud a comandat 9 milioane de doze anti-covid Johnson & Johnson

Publicat:

Africa de Sud, care nu a primit încă primele doze de vaccin împotriva noului coronavirus, a comandat 9 milioane de doze de la producătorul Johnson & Johnson (J&J), conform unui anunţ făcut luni de Ministerul Sănătăţii, transmite Reuters, potrivit agerpres

Guvernul celei mai avansate economii din Africa încearcă să asigure suficiente vaccinuri împotriva Covid-19, după ce lucrători din domeniul sanitar, dar şi oameni de ştiinţă, l-au criticat pentru că nu s-a mişcat suficient de rapid pentru a începe inocularea populaţiei.

Citește și : Un studiu relevă succesul iniţial al campaniei de vaccinare în Israel

Africa de Sud, o ţară cu 57,7 milioane de locuitori, a înregistrat peste 1,3 milioane de cazuri de infectare şi peste 37.000 de decese au fost puse pe seama noului coronavirus (cele mai multe infecţii şi decese din Africa).

Lwazi Manzi, purtător de cuvânt din cadrul Ministerului Sănătăţii, nu a precizat când vor fi disponibile dozele produse de J&J. Cu aceste doze, numărul total de vaccinuri pe care urmează să le primească Africa de Sud va depăşi 30 de milioane.


J&J nu a răspuns încă la solicitarea Reuters pentru mai multe informaţii. Compania americană a anunţat săptămâna trecută că vaccinul său, care se administrează într-o singură doză, fără rapel, va fi gata de livrare în luna martie şi urmează să dispună de date clare cu privire la eficienţă până la sfârşitul acestei luni sau la începutul lui februarie.

Citește și : Japonia va studia cazurile de infectare după vaccinarea anti-COVID

Africa de Sud trebuie să mai primească şi aproximativ 12 milioane de doze prin schema globală de distribuţie COVAX, coordonată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, aproximativ 12 milioane de vaccinuri dintr-un aranjament cu Uniunea Africană (AU) şi 1,5 milioane de la Serum Institute of India, care produce vaccinul dezvoltat de britanicii de la AstraZeneca.

Compania farmaceutică sud-africană Aspen ar putea produce vaccinul J&J sub licenţă, însă dacă nu se va ajunge la un acord ferm cu guvernul sud-african toate aceste doze vor fi importate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.