StiripesurseDiasporaRusia, condamnată la CEDO pentru abuzuri comise în teritorii pe care...

Rusia, condamnată la CEDO pentru abuzuri comise în teritorii pe care le controla imediat după conflictul cu Georgia

Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Rusia pentru că nu a împiedicat, după conflictul scurt pe care l-a avut cu Georgia în 2008, comiterea de abuzuri în teritoriile aflat atunci sub “controlul său efectiv”, relatează AFP, potrivit agerpres

Decizia, luată de Marea Cameră, formaţiunea supremă a CEDO, nu vizează direct conflictul dintre Tbilisi şi Moscova din 8-12 august 2008, ci acoperă în principal perioada 12 august – 10 octombrie 2008, între armistiţiu şi data retragerii oficiale a trupelor ruse.

Citește și : Boiko Borisov iese din SILENZIO STAMPA

CEDO consideră că în respectiva perioadă Rusia a exercitat un “control efectiv” asupra Osetiei de Sud şi Abhaziei, cele două regiuni separatiste proruse, precum şi asupra “zonei-tampon”.

“După această perioadă, puternica prezenţă rusă şi dependenţa administraţiilor din Osetia de Sud şi Abhazia faţă (de Rusia) indică faptul că a existat o continuare a ‘controlului efectiv’ rus” asupra celor două regiuni, mai subliniază CEDO.


Curtea a concluzionat astfel că abuzurile comise în principal în aceste zone de către miliţiile separatiste s-au desfăşurat sub administraţia rusă şi că aceasta ar fi trebuit, prin urmare, să încerce să le împiedice.

CEDO explică faptul că se bazează “pe rapoarte ale unor organizaţii internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale” şi că a audiat “33 de martori în total”.

Printre abuzurile denunţate de Tbilisi, unii martori au vorbit despre “incendii şi jafuri asupra unor locuinţe, comise de miliţii din Osetia de Sud când satele lor se aflau sub control rus, precum şi acţiunile violente comise împotriva unor civili georgieni”, în special “execuţii sumare”.

În “multe dintre cazuri”, soldaţii ruşi “au asistat la scene (…) în mod pasiv”, scrie CEDO, care evidenţiază o “toleranţă oficială” din partea autorităţile ruse care “nu au derulat anchete efective asupra presupuselor nereguli”.

Citește și : Un depozit de vaccinuri din UK, la un pas să fie inundat de POTOP

Soldaţii ruşi nu au împiedicat forţele din Osetia de Sud să adune 160 de civili georgieni în subsolul unui minister la Ţhinvali, între 10 şi 27 august 2008, mai sesizează CEDO, care evocă de asemenea “rele tratamente” sau “acte de tortură” comise împotriva unor prizonieri de război, tot de către forţele din Osetia de Sud, pe care ruşii nu le-au oprit.

CEDO a concluzionat astfel că “practicile administrative” ale Rusiei în aceste teritorii pe care le controla au încălcat mai multe articole ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în special pe cele care garantează dreptul la viaţă sau care interzic tortura.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

Şcoli din Austria oferă şi în anul şcolar viitor cursuri de română ca limbă maternă

Elevii români care frecventează sistemul public de învăţământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reaminteşte ambasada...

Zilele Băștinașilor de Acasă și din Diasporă, marcate în august în peste 100 de localități din țară

Peste 160 de evenimente vor fi organizate pe parcursul lunii august în cadrul Zilelor Băștinașilor de Acasă și din Diasporă 2026. Acestea vor avea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.