StiripesurseDiasporaMii de manifestanți, la Moscova, în sprijinul lui Navalnîi

Mii de manifestanți, la Moscova, în sprijinul lui Navalnîi

Publicat:

Câteva mii de manifestanţi – 4.000, potrivit Ministerului de Interne rus, cel puţin 10.000, potrivit estimărilor Reuters – au sfidat interdicţia autorităţilor de a se reuni şi s-au strâns la Moscova pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de principalul oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, potrivit agerpres.  

“Rusia va fi liberă”, “Putin e un asasin”, scanda mulţimea compactă, reunită în piaţa Puşkin din centrul Moscovei, relatează AFP.

Citește și : Prima fotografie 3D a SARS-CoV-2

Poliţia a arestat peste 350 de persoane în întreaga Rusie cu prilejul protestelor organizate în câteva zeci de oraşe la apelul lui Navalnîi.

Şi la Moscova poliţia a efectuat zeci de arestări, difuzând în buclă un mesaj prin care le cerea manifestanţilor “să părăsească acest eveniment ilegal”, potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului. Manifestanţii au aruncat cu bulgări de zăpadă în poliţişti, care au răspuns cu lovituri de baston. Alţi protestatari purtau pancarte cu sloganuri pe care se putea citi “Nu mi-e teamă” şi “Nu dictaturii”.


Echipa lui Navalnîi a publicat pe tot parcursul dimineţii de sâmbătă înregistrări video de la aceste proteste, unde mulţimi formate din zeci, sute şi chiar mii de oameni au scandat sloganuri precum “Putin hoţul”, “Navalnîi, suntem alături de tine” sau “libertate pentru prizonierii politici”.

Primele manifestaţii au avut loc sâmbătă în Orientul Extrem rus şi în Siberia, îndeosebi la Vladivostok, Habarovsk, Novosibirsk şi Cita, sub supravegherea unor importante efective de poliţie. Iar, în unele locuri, reprimarea a fost brutală, notează AFP. Arestările au fost deosebit de violente la Vladivostok, port rus la Oceanul Pacific, unde poliţişti antirevoltă i-au urmărit pe manifestanţi şi i-au lovit cu bastoanele, potrivit unui video al AFP.

Circa 2.000 de oameni au protestat şi la Sankt Petersburg, al doilea oraş al ţării şi locul de baştină al preşedintelui Vladimir Putin. Şi aici poliţia a făcut zeci de arestări.

Citește și : Serviciul militar în Grecia va creşte de la 9 la 12 luni

La Iakuţk, la sud de Cercul polar, o sută de protestatari au înfruntat frigul extrem şi au manifestat la temperaturi de -50 de grade Celsius.

Navalnîi le-a cerut susţinătorilor săi să protesteze sâmbătă în întreaga ţară. Navalnîi a fost arestat săptămâna trecută la punctul pentru controlul paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, după ce a revenit de la Berlin, unde fusese spitalizat din august anul trecut din cauza otrăvirii cu agentul neurotoxic Noviciok. El se află acum în arest preventiv, în aşteptarea mai multor proceduri judiciare care îl vizează. Printre altele, autorităţile ruse au comunicat că el ar putea fi considerat vinovat de încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare din 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.