StiripesurseDiasporaNoile restricții din Olanda s-au lăsat cu bătăi de stradă, amenzi...

Noile restricții din Olanda s-au lăsat cu bătăi de stradă, amenzi și multe arestări – VIDEO

Publicat:

În prima noapte în care s-au aplicat restricţii de circulaţie în Ţările de Jos s-au produs altercaţii între manifestanţi şi poliţie în oraşul Urk, în nord-vestul ţării, care s-au soldat cu mai multe arestări, cu zeci de amenzi şi cu declararea stării de urgenţă municipală, transmite duminică EFE, potrivit agerpres.

Tulburările au avut loc în zona portuară din Urk, municipiu din provincia Flevoland, în nord-vestul Ţărilor de Jos, şi au început după intrarea în vigoare a restricţiilor de circulaţie, sâmbătă, la ora locală 21:00 (20:00 GMT), cu o manifestaţie anti-restricţii la care au participat zeci de persoane.

Citește și : Serviciul militar în Grecia va creşte de la 9 la 12 luni

Protestatarii au circulat cu maşinile, claxonând insistent, şi au provocat un incendiu la unul dintre punctele mobile instalate de agenţia sanitară regională (GGD) pentru realizarea de teste PCR de detectare a coronavirusului pentru locuitorii municipiului.


“Este o noapte dramatică. Îmi este ruşine de ceea ce s-a întâmplat. În acest moment şi în calitate de primar, împreună cu şeful poliţiei şi cu procurorul, am o singură cale: să declar situaţie de urgenţă şi să trimit poliţia anti-revolte. Vrem pace şi calm la Urk”, declara duminică dimineaţa primarul Cees van den Bos.

Declararea unei “situaţii de urgenţă” (noodbevel, în flamandă – n.r.) se produce doar în caz de tulburări, dezastre sau accidente majore, şi îi permite primarului să emită toate dispoziţiile pe care le consideră necesare pentru a păstra ordinea publică şi a limita pericolul, ceea ce în cazul de faţă a inclus mobilizarea poliţiei anti-revoltă şi a poliţiei militare, care totuşi nu au fost nevoite să intervină.

Participanţii la protest, convocat prin reţelele sociale şi despre care poliţia ştia, au incendiat punctul de testare pentru coronavirus, au lansat artificii şi pietre în direcţia agenţilor care încercau să controleze situaţia şi au avariat mai multe maşini ale poliţiei.

Într-un comunicat comun, municipalitatea, poliţia şi procuratura şi-au exprimat indignarea pentru cele întâmplate şi au apreciat că “în această noapte a fost activ un grup de scandalagii care a distrus pacea în Urk, cu un comportament care nu poate fi descris în cuvinte”, şi cu gesturi precum incendierea, care a fost “o palmă dată în special angajaţilor GGD, care fac tot posibilul, de la centrul lor de testare, să-i ajute pe locuitori”.

Situaţia a fost ceva mai calmă în restul ţării, în ciuda numeroaselor amenzi aplicate de autorităţi cetăţenilor care nu au respectat restricţiile de circulaţie. La un control pe o autostradă din apropiere de Zaltbommel, localitate în provincia Gelderland, poliţia a aplicat cel puţin 45 de amenzi sâmbătă noaptea.

Şi zonele centrale ale oraşelor Amsterdam şi Eindhoven au fost declarate duminică la prânz “zone de risc” pentru securitate. Un protest împotriva măsurilor de carantină este preconizat să se desfăşoare duminică după amiază în Piaţa Muzeului din Amsterdam, iar faptul că primarul Femke Halsema a declarat “zonă de risc” permite poliţiei să percheziţioneze oamenii să nu aibă arme, scrie Reuters.

Citeşte şi: Franţa a atins pragul de un milion de oameni vaccinaţi anti-covid

Restricţiile de circulaţie au intrat în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică şi sunt primele măsuri de acest tip impuse în Olanda din martie anul trecut. Până acum, distanţarea fizică şi izolarea la domiciliu aveau titlu de “recomandare”, iar oamenii puteau ieşi din casă la orice oră fără a-şi justifica deplasarea.

Poliţia olandeză a anunţat că a arestat 25 de persoane şi a aplicat 3.600 de amenzi, potrivit Reuters. Potrivit poliţiei, persoanele arestate fie au refuzat să plece acasă, fie au comis acte de violenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.