StiripesurseExterneGiuseppe Conte ar putea demisiona pentru a forţa un guvern cu...

Giuseppe Conte ar putea demisiona pentru a forţa un guvern cu sprijin mai larg în Italia

Publicat:

Prim-ministrul italian Giuseppe Conte s-ar afla pe punctul de a demisiona, sperând că va putea forma apoi un nou guvern care să conteze pe o majoritate mai largă, scrie presa naţională de luni, potrivit agenţiei Reuters şi agerpres.

‘Obiectivul meu este să găsesc un acord care să ofere o perspectivă politică clară de a guverna până la finalul legislaturii’, a spus Conte, conform La Repubblica.

Citeşte şi: Australia aprobă vaccinul Pfizer-BioNTech

Potrivit cotidianului de la Roma, Conte i-ar putea înainta chiar marţi demisia sa preşedintelui Sergio Mattarella, pentru ca apoi să alcătuiască o nouă coaliţie care să atragă parlamentari centrişti ‘responsabili’.

Biroul premierului nu a comentat până acum pe marginea acestor informaţii.


Cabinetul Conte a fost aruncat în criză în cursul acestei luni după ce unul din partenerii din coaliţie, partidul Viva Italia condus de fostul premier Matteo Renzi, s-a retras de la guvernare într-o dispută legată de gestionarea crizei provocate de coronavirus.

Deşi Conte a supravieţuit ulterior unui vot de încredere în parlament săptămâna trecută, el nu a reuşit să-şi asigure o majoritate absolută în Senat, ceea ce înseamnă că va avea dificultăţi în a pune în aplicare orice agendă politică dacă nu va putea atrage noi susţinători.

Prim-ministrul a făcut apel la senatori centrişti şi neafiliaţi să se alăture taberei guvernamentale, dar puţini au răspuns până acum.

Citeşte şi: Israelul îşi deschide ambasadă în Emiratele Arabe Unite

Corriere della Sera a scris că Giuseppe Conte vrea să se alieze din nou cu Renzi şi încearcă să creeze un ‘guvern de siguranţă naţională’, care ar avea şi sprijinul câtorva politicieni moderaţi de centru-dreapta.

În încercarea de a pune presiune pe aleşi, partidele rămase la guvernare au avertizat că alegerile anticipate, cu doi ani înainte de termen, vor fi singura cale de ieşire din impasul politic dacă nu va fi găsită rapid o soluţie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.