StiripesurseȘtirile zileiSUA suspendă sancţiunile împotriva rebelilor houthi din Yemen

SUA suspendă sancţiunile împotriva rebelilor houthi din Yemen

Publicat:

Administraţia americană a preşedintelui Joe Biden a suspendat luni pentru o lună sancţiunile vizând tranzacţiile cu rebelii houthi din Yemen, timpul necesar pentru a reexamina clasificarea lor ca grupare “teroristă” contestată de organizaţiile umanitare, notează AFP, potrivit agerpres.

Într-un document oficial, Trezoreria SUA declară că toate tranzacţiile cu gruparea rebelă vor fi autorizate până la 26 februarie. Această decizie nu permite deblocarea fondurilor deja blocate înainte de intrarea sa în vigoare.

Citeşte şi: Americanii se vor apropia de imunitatea de turmă de-abia în vară

Fostul şef al diplomaţiei americane Mike Pompeo a anunţat în ultimele zile ale mandatului lui Donald Trump înscrierea rebelilor houthi pe lista neagră a grupărilor “teroriste”. Această măsură a intrat în vigoare săptămâna trecută în ajunul instalării în funcţie a preşedintelui Joe Biden.

Ea implică sancţiuni împotriva oricărei persoane sau entităţi realizând tranzacţii cu rebelii houthi. În pofida unor vagi derogări din motive umanitare, ONU şi mai multe organizaţii internaţionale au denunţat această măsură, considerând că riscă să blocheze livrarea de ajutor către zonele aflate sub controlul rebelilor.


Secretarul de stat american desemnat Antony Blinken a promis săptămâna trecută că va “reexamina imediat” această decizie, în contextul temerilor privind agravarea crizei umanitare în această ţară săracă răvăşită de şase ani de război.

Organizaţiile umanitare pledează că nu au altă opţiune decât să trateze cu rebelii houthi pentru a ajunge la populaţia din teritoriile sub controlul lor, inclusiv capitala, Sanaa.

Citeşte şi: Garda Naţională RĂMÂNE în Washington până la jumătatea lui martie

În conflictul din Yemen rebelii houthi, susţinuţi de Iran, luptă de şase ani împotriva forţelor loiale guvernului, susţinute din 2015 de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită.

Potrivit ONU, acest război a provocat cea mai gravă criză umanitară în curs din lume, cu zeci de mii de morţi şi milioane de refugiaţi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unicul oraș din România construit în interiorul unui crater vulcanic

Construit în interiorul unui crater vulcanic, singurul oraș de acest fel din România găzduiește un lac care își schimbă culoarea în funcție de temperatură. Cu...

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.