StiripesurseDiasporaPolonia nu va administra vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca vârstnicilor

Polonia nu va administra vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca vârstnicilor

Publicat:

Polonia nu va administra vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca persoanelor vârstnice, însă decizia finală va fi luată la recomandarea Consiliului Medical de pe lângă prim-ministru, a declarat luni responsabilul guvernamental pentru programul de vaccinare, transmit dpa şi Reuters, potrivit agerpres

‘Dacă vorbim despre decizia Consiliului Medical, o aşteptăm în zilele sau chiar orele următoare, însă este clar că persoanele vârstnice nu vor fi vaccinate cu acest vaccin’, a spus Michal Dworczyk într-o conferinţă de presă la Varşovia.

Citește și : Şeful diplomaţiei europene vrea să se întâlnească cu Aleksei Navalnîi la Moscova

‘Aşteptăm o recomandare clară de la Consiliul Medical şi apoi vom lua o decizie’, a completat el, menţionând că profesorii ar putea să fie primii care să fie vaccinaţi.

Joi, comitetul pentru vaccinare din Germania a recomandat ca vaccinul AstraZeneca să fie administrat doar grupelor de vârstă între 18 şi 64 de ani, în lipsa datelor suficiente la momentul actual, iar experţi medicali austrieci au emis duminică o recomandare similară.


Polonia aşteaptă primele livrări de vaccinuri de la AstraZeneca în jurul datei de 9 februarie.

Până în prezent, în Polonia au fost administrate aproape 1,2 milioane de doze de vaccin, majoritatea de la Pfizer/BioNTech. În total, peste 200.000 de persoane au primit deja ambele doze. Deocamdată au fost vaccinaţi 94% dintre medici şi 80% dintre rezidenţii căminelor pentru vârstnici, a precizat Dworczyk.

Cu toate acestea, oficialul s-a plâns de ritmul livrărilor de vaccinuri. Polonia urma să primească în jur de 9 milioane de doze în primul trimestru, dar numărul real va fi probabil mai aproape de 6 milioane, a afirmat el.

În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul sănătăţii Adam Niedzielski a subliniat că este nevoie de prudenţă în ce priveşte ridicarea restricţiilor, pentru că Polonia nu îşi poate permite o situaţie în care programul de vaccinare să coincidă cu un al treilea val de epidemie.

Începând de luni, Polonia a permis redeschiderea mall-urilor şi muzeelor, însă hotelurile, restaurantele, barurile, sălile de cinema, de gimnastică şi piscinele vor rămâne închise cel puţin până la mijlocul lunii.

Coaliţia Civică (KO), cea mai mare alianţă de opoziţie, a cerut o redeschidere mai amplă a economiei. Companii internaţionale mari, cum sunt cele care deţin mall-uri, au primit permisiunea de redeschidere, în timp ce micile afaceri poloneze sunt nevoite să rămână închise, a subliniat Marcin Kierwinski, membru al Coaliţiei, într-un briefing de presă.

Citește și : Rumen Radev mai vrea un mandat de preşedinte al Bulgariei

Totuşi, unele firme au decis să sfideze regulile şi să redeschidă. Presa locală a relatat despre pârtii de schi, hoteluri, restaurante şi alte afaceri care, dată fiind situaţia lor economică precară, au decis să primească din nou clienţi.

Luni, premierul Mateusz Morawiecki a avertizat că autorităţile de control vor continua să verifice dacă restricţiile sunt respectate. În acelaşi timp, guvernul ar putea propune alte măsuri de relaxare în această săptămână dacă tendinţa actuală de scădere a numărului de infectări va continua, a arătat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.