StiripesurseExterneIgor Matovic promite o lege pentru protejarea jurnaliştilor din Slovacia

Igor Matovic promite o lege pentru protejarea jurnaliştilor din Slovacia

Publicat:

Premierul slovac, Igor Matovic, a promis miercuri la Paris noi legi privind protecţia jurnaliştilor, la aproape trei ani de la tulburătorul asasinat al unui ziarist, notează AFP, potrivit agerpres.

“Obiectivul absolut al guvernului meu este de a crea în Slovacia o atmosferă media absolut liberă”, a declarat Igor Matovic în cursul unei întâlniri cu reprezentanţi ai organizaţiei neguvernamentale Reporteri fără frontiere (RSF), exprimându-şi în acelaşi timp susţinerea pentru “profesioniştii responsabili” şi “jurnalismul de calitate”.

Citeşte şi: TRIPLU transplant reuşit la New York. Faţă şi mâini noi pentru un pacient de 22 de ani

Guvernul slovac intenţionează să garanteze protecţia surselor jurnaliştilor “prin Constituţie”, să supună votului o lege pentru independenţa editorială a media regionale în raport cu executivele locale ori să combată informaţiile false, potrivit unui document consultat de AFP.

În această privinţă, “reţelele sociale sunt prea puternice şi sunt capabile să distrugă sisteme democratice întregi”, a subliniat Igor Matovic, aflat la sediul RSF, unde s-a deplasat după o întâlnire bilaterală cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, la Palatul Elysée, la Paris.


“Va trebui să treacă de la promisiuni la fapte, ca aceste noi măsuri să intre în legislaţie”, şi-a exprimat speranţa Christophe Deloire, secretar general al RSF. “O problemă nu este rezolvată, cea a independenţei editoriale şi financiare a audiovizualului public”, a precizat el.

“Credem că Slovacia poate deveni un model pentru întreaga Europă, dacă se iau măsuri mai importante pentru protejarea jurnaliştilor, în special în ceea ce priveşte elucidarea crimelor comise”, a adăugat Christophe Deloire.

Declaraţiile premierului Igor Matovic au fost făcute la aproape trei ani după asasinarea jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak şi a logodnicei lui, Martina Kusnirova, în februarie 2018, în timp ce ancheta în legătură cu practicile lipsite de transparenţă ale unui om de afaceri apropiat puterii.

Citeşte şi: 140.000 de chilieni au fost vaccinaţi într-o singură zi

Individul suspectat că ar fi fost pus la cale crima a fost achitat în cele din urmă în septembrie anul trecut. Cazul a dus, de asemenea, la demiterea a peste zece judecători suspectaţi de corupţie şi alte ilegalităţi.

Igor Matovic a reiterat la RSF “obiectivul guvernului său: să fie făcută dreptate, indiferent cine a pus la cale această crimă”.

Asasinarea lui Jan Kuciak şi a logodnicei sale a provocat ample manifestaţii de stradă care l-au împins la demisie pe premierul de la acea vreme, Robert Fico, politicianul dominant în Slovacia de peste un deceniu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.